Ioan Turc: Bistriţa va deveni, în doi-patru ani, unul dintre oraşele cu standard mare de viaţă din România! Cui a mulțumit primarul Bistriței, la doi ani de mandat

Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre reperele celor doi ani de mandat. Acesta s-a referit la domenii precum Transparenţa şi relaţia cu cetăţenii, Digitalizare, Educaţie, Salubritate, Măsuri sociale, Infrastructură şi mobilitate urban, Parcări, Transport, Spaţii verzi, Eficienţă energetică, Achiziţii de spaţii şi terenuri, Cultură, Agrement, Sport şi Parteneriate.

          „Recuperăm decalajul pe care-l avem faţă de oraşele care au avut constant parte de un ritm de dezvoltare normal. Nu doar că recuperăm, îi asigur pe toţi concitadinii noştri că Bistriţa va deveni, la finalizarea acestor proiecte, nu la calendele greceşti – discut despre un orizont de la 2 la 4 ani – unul dintre oraşele cu standard mare de viaţă din această ţară, cu mare nivel de civilizaţie. Ţin să mulţumesc jurnaliştilor pentru deschiderea de care aţi dat dovadă, sunteţi un partener al bistriţenilor, dar şi al administraţiei locale. Le mulţumesc bistriţenilor pentru răbdare, încredere, pentru toate mesajele pe care le primesc în fiecare zi. Categoric, le mulţumesc şi colegilor mei din Primărie pentru suportul pe care mi-l dau. Le mulţumesc colegilor mei, domnilor viceprimari Sorin Hangan şi Călin Stan, administratorului public Florin Găurean. Ţin, în mod special, să o menţionez pe doamna director Liliana Coceşiu, pe doamna director Lia Ivaşcu”, a declarat edilul municipiului Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5