MAXIM POP (1838-1892), profesor gimnazial în Năsăud, primul președinte și totodată unul dintre fondatorii reuniunii învățărorești greco-catolice „Mariana”

Maxim Pop s-a născut la 10 august 1838 în comuna Sângeorgiul-românesc (Sângerorz-Băi), din părinți economi, însă oameni de frunte și cu stare.

La sfatul vicarului de atunci, Anchidim Pop, care descoperise în tânărul copil un talent mare, părinții săi l-au dat la școala trivială grănicerească din Sângeorgiu, unde absolvi toate clasele cu testimoniu pur eminent.

De aici fu trimis la Școala Normală din Năsăud unde dovedi aceeași diligență (silință, stăruință, zel, n. a.)  și o absolvi cu același rezultat îmbucurător.

De aici a mers „per pedes apostolorum” la Blaj unde absolvi gimnaziul clasă de clasă cu rezultat asemenea eminent, iar la examenul de maturitate obținu clasificarea „eximio modo” (într-un mod excepțional, n. a.).

Absolvind gimnaziul, la dorința expresă a unchiului său Macedon Pop, prepozit capitular, intra ca alumn (elev, discipol, n. a.) în Seminarul greco-catolic din Gherla de unde, după un an de studiu, fu trimis în Seminarul central „Santa Barbara” din Viena unde absolvi studiile teologice în anul 1865 „per eminentiam” (cu eminență, n. a.), obținând din diligența privată și absolutoriul (Certificat de absolvire a unei școli superioare, n. a.) de la cursul catehetico-pedagogic la Școala Normală Cesaro Regească.

Tot atunci absolvi la universitatea centrală de acolo și cursul profesoral din secțiunea istorică. Îndată după absolvirea cursului, fu numit ca profesor la Gimnaziul greco-catolic din Năsăud, iar la 1871 fu numit, totodată, și catehet și exortator (un fel de purtător de cuvânt) greco-catolic la același gimnaziu și întărit de profesor ordinar.

Schimbându-se însă împrejurările, deși avea toate testimoniile și absolutoriile „pur eminent”, se năzui a-și câștiga censura (demnitatea, n. a.) de la vreo universitate din patrie. Se puse deci pe studiu și, deși nu poseda limba maghiară, se pregăti cu sârguință exemplară și insinuându-se la examen la universitatea centrală din Budapesta, obținu la anul 1874, cu succes bun, censura de profesor.

Încă în decursul acelui an fu întărit de profesor definitiv pentru catedra de istorie și geografie. Nu peste mult timp episcopul de Gherla, Ioan Szabo, îl numi vice-protopop onorar și asesor consistorial.

În 17 mai 1892, copleșit de un morb greu, căzu la pat și în 23 iulie a aceluiași an, muri, în etate de abia 54 ani, lăsând în urmă-i o văduvă și patru copii.

*

Diligența (silință, stăruință, zel, n. a.) dovedită ca student a ajuns la deplina manifestare în decursul vieții sale ca om absolut în viața practică, prin activitatea și zelul cu care a luat parte, atât în mișcările activității grănicerești locale și districtuale din timpul său, cât și, cu deosebire, în munca dovedită pe terenul literar-scolastic.

El, împreună cu neuitatul Cosma Anca - directorul Școlii Normale din Năsăud, a fost fondatorul reuniunii învățătorești „Mariana”.

Activitatea sa literară și științifică și-a început-o ca profesor tânăr în polemici scolastice, publicate în „Sionul român” și „Gazeta Transilvaniei”.

Mai târziu, împreună cu Vasile Petri, veteranul pedagog năsăudean și Cosma Anca, învățătorul model, contemporan al său, redacta foaia pedagogică-școlară „Magazinul pedagogic”, a căreia valoare și astăzi e recunoscută de către bărbații noștri de școală.

Fu colaborator la „Preotul român”, unde a publicat mai multe articole din sfera istoriei bisericești, de valoare literară; asemenea, împreună cu Vasile Petri a redactat „Școala română”, revistă pedagogică.

Cu vărul său, prof. dr. Artemiu Publiu Alexi a editat opera „Războiul oriental”, vestita istorie a victoriei românilor din țară de peste Carpați, descriind partea istorică, iar Alexi partea literară.

Tot prof. Maxim Pop a editat „Gramatica română” pentru școlile elementare care fu aprobată de ministrul regesc ungar de culte ca manual de școală și a fost folosită aproape în toate școlile române elementare din Ardeal. În manuscris, asemenea au rămas de la dânsul „Istoria biblică” pentru școlile elementare, asemenea un elaborat mai mare „Istoria bisericească”, pentru clasele superioare gimnaziale, acestea însă – durere – nefinite.

Iată bărbatul vrednic al neamului nostru care, cu cuvântul și cu fapta, în decursul întregii sale vieți, a lucrat din răsputeri, atât pe terenul literaturii și pedagogiei, cât și ca bărbat de școală; acesta fu primul președinte al reuniunii învățătorești „Mariana”și, ca atare, autorul intelectual a tuturor lucrărilor ce s-au cerut la înființarea reuniunii, în fruntea căreia a stat până la 1885, când demisionând, fu ales în locul său fericitul și de pie memorie vicar, Gregoriu Moisil.

Text preluat  și adaptat din Memorialul „Reuniunii învățătorești greco-catolice Mariana” din Năsăud, Perioada I, 1876-1901, Năsăud, 1901, pp. 55-57.