Bărbat preluat de salvatorii bistrițeni, în urma unui accident petrecut la Poiana Stampei, în județul Suceava
Lun, 10/31/2022 - 19:21
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița a intervenit în sprijinul salvatorilor suceveni la un accident rutier produs pe raza localității Poiana Stampei (județul Suceava), pe DN 17. Autovehicul a ieșit în afara părții carosabile, a intrat într-un arbore, iar conducătorul auto în vârstă de 45 de ani a rămas încarcerat. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2).
Potrivit presei sucevene, după ce a fost evacuat din mașină, pompierii l-au predat pe bărbat, în stare de inconștiență, echipajului SMURD sosit la fața locului. Pacientul urma să fie trimis către UPU SMURD Bistrița.
Citiţi şi:
- Incendiul de pădure de pe raza OS Tihuţa-Colibiţa a fost stins. Ocolul silvic, amendat de ISU Suceava
- Accident rutier la Livezile! Intervin salvatorii bistrițeni
- Persoană transportată la spitalul din Beclean, în urma unui accident rutier petrecut la Măluț
- Motociclist bistriţean, decedat duminică seara la Poiana Stampei
- Înălţătoare muzică bizantină creştină, a Coralei Andrei Mureşanu, la sfinţirea bisericii din Poiana Ştampei

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:29
Profesorul și scriitorul DUMITRU POPIȚAN s-a întors în școala unde a învățat, prin lumină și cuvânt Sâm, 09:31
Andrei Marga: Mai mult decât etică Sâm, 06:58
La mulţi și binecuvântați ani doamnei Floare Gaftone, secretar general al municipiului Bistrița! Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...























Adaugă comentariu nou