Amendă şi cherestea confiscată de poliţişti, în urma unui control în trafic
În seara de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul Rutier au identificat și oprit în trafic, pe strada Drumul Cetății din Bistrița, un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, cu numere de Suceava.
În urma verificărilor, a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani care transporta cherestea rășinoasă de diferite dimensiuni, pentru care o societate comercială din Suceava a emis un aviz de însoțire a mărfii, pentru cantitatea de 46,29 metri cubi.
În urma măsurătorilor efectuate de polițiști împreună cu specialiști silvici s-a constatat faptul că în semiremorcă se afla cantitatea de 7,26 metri cubi în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.
Societatea emitentă a avizului a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică, în cuantum de 6.715,5 lei, reprezentând diferența materialului lemnos aflat în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.
Citiţi şi:
- Măierean prins cu scândura-n remorcă
- Amenzi şi lemn confiscat pe Valea Bârgăului
- Polițiștii au confiscat peste 50 mc de cherestea, în valoare de 33569 lei, și mijlocul de transport
- Administrator “păgubit” de poliţişti cu peste 140.000 lei
- Bistriţeni cercetaţi pentru fals în înscrisuri şi uz de fals, în domeniul prelucrării lemnului
Adaugă comentariu nou