A sta de vorbă cu Dumnezeu. Lui Menuț Maximinian – poetul îngerilor

L-a șocat canonul primit:

,,-Să stai de vorbă cu Dumnezeu!”.

Preotul i-a propus

         să-și ,,acompanieze” dialogul

cu o cafea, cu un ceai,

cu un pahar de vin.

Ultima sugestie l-a descumpănit

și avea impresia

că se află în fața lui

un slujitor al lui Dumnezeu

sărit de pe fix.

L-a privit cu o mirare iscoditoare:

tânăr, frumos,  radiind

bunătate, răbdare, bucurie

provocată de întâlnirile cu credincioșii.

În autobuzul

care îl aducea de la Mănăstire,

a relatat și altora

         despre ciudatul canon,

desi știa  că asta

nu se spune nimănui.

A amânat îndeplinirea

năstrușnicului canon.

A venit o noapte

cu lună plină.

Știa din anii de liceu,

că nopțile luminate puternic selenar

îi produc insomnii.

S-a zvârcolit în așternut,

a butonat televizorul,

a hoinărit pe coclaurile Facebookului,

dar somnul nu l-a îmbrăcat

în hainele lui.

S-a retras în bucătărie

și-a pregătit o cafea,

 a așezat-o pe masa,

a început a sorbi din ea,

i-a pus lui Dumnezeu prima întrebare.

Nu a primit niciun răspuns.

,,-E un canon

imposibil de îndeplinit”

și-a spus în gând.

A formulat a doua întrebare.

A așteptat. Niciun răspuns.

Și-a dat seama,

că tot el trebuie să-și răspundă.

,,-Este absurd, aiurea

ceea ce fac eu”,

a concluzionat el, cu voce stinsă.

A mai băut din cafea.

A stins lumina.

Gusta din ceașcă, pe întuneric.

A început a se lumina de ziuă.

Întunericul era străpuns

de fâșii pale de lumina.

,,-E  foarte greu a vorbi cu Dumnezeu!”,

probabil că acel preot

știa el ceva mai mult,

a zis el ca pentru sine și a observant,

că din trupul întunericului

săreau așchii bicolore,

jumătate negre, jumătate albe.

Cele două ferestre ale bucătăriei,

vopsite în alb,

s-au deschis înafară,

ca două aripi, gata de zbor.

Între ele, un înger,

le-a agățat de aripile lui.

Ele au început  să se miște.

ca doă aripi și îngerul

și-a  luat zborul.

Aerul rece a pătruns în odaie,

cafeaua s-a răcit.

Când s-a trezit,

în prima clipă, ceașca albă,

din mâna lui stângă,

i s-a părut că este o aripă.

,,-Mai am nevoie de o aripă

și pot să-l urmez pe înger”,

a îngânat el

          și s-a îndreptat spre fereastra deschisă.

 

 

                                   Ion Radu Zăgreanu