Ion Radu Zăgreanu

La Carmangeria literară a lui M.

Lui C. C., octogenar din 15 februarie 2025
Motto: Într-o carmangerie,
 
Cornel Cotuțiu scrie.
Dacă în jurul orei zece a.m.,
a fiecărei zi, treci,
prin fața Carmangeriei literare a lui M.,
din orașul Beclean
și arunci o privire
spre interiorul ei,
vast și luminos,
o să-l vezi acolo,
la o masă mai apropiată,
de fereastra uriașă ca un perete,
prin fața căreia,
se revarsă fluxul trecătorilor,
pe scriitorul Cornel Cotuțiu.
Pe  masă, în fața lui,
în stânga, o ceașcă cu ceai,
în dreapta, o alta, cu o cafea,
cu spumă, ca o cremă pe o prăjitură.
În spatele lor, rebusistul împătimit,
cu un creion ascuțit, însulițează cuvintele,
ca  un Vlad Țepeș
și le așază în locul potrivit,
ca rufele pe o sfoară,
dintr-o curte rurală.
Fiecare izbândă,
a dezlegărilor lexicale,
este sărbătorită,
cu o sorbitură
de ceai sau de cafea.
În mapa neagră,
din dreapta lui,
stau în așteptare câteva,
proaspete reviste literare,
bucuroase a fi aerisite și lecturate.
Nu lipsește cotidianul ,,Răsunetul”
și ,,apropitarul” lui,
îl desface cu mișcări tandre,
căutând cu privirea,
ultimul său articol,
sigilat în dreapta lui de chipul său,
păzit de o bască,
o simandicoasă plăcintă,
pe care toți beclenarii o știu.
Cu ani în urmă, o bască ,,umblătoare”
și în urma ei cățelușa Lola,
erau mai cunoscute
decât mașinile poliției orașului.
În zi de miercuri,
când tăranii curg prin venele orașului,
îl poți observa pe Cornel Cotuțiu,
ridicându-se de la masă,
îndreptându-se spre tejgheaua carmangeriei.
În acele momente, desigur,
se află acolo cineva din Dumbrăvița lui
și Cornel Cotuțiu îi recunoaște proveniența,
din locurile obârșiilor sale.
,,-Ești din Dumbrăvița, din Diug?,”,
îl întreabă el pe cetățeanul
care solicită ceva,
din vitrina frigorifică.
Nu greșește niciodată.
,,-Îi identific
după aerul pe care l-au adus de acasă.”
ne explică el.
Ceai, cafea, rebus, reviste literare
și din când în când,
notițe, consemnări pe o foaie,
probabil i ,,s-a iscat un gând”
sau el a prins în arcanul cuvintelor
portretul fizic, al unui viitor personaj,
dintr-o proză care îl bântuie.
Mai nou, în partea dreaptă
se odihnește câte o carte de-a lui.
Acoperit uneori de o dulce ceața de narcisism,
Cornel Cotuțiu a început a se reciti,
,,se revizuiește”, ca altădată Eugen Lovinescu.
Expus ca într-o vitrină,
Cornel Cotuțiu nu ia în seamă
ce se întâmplă în preajma lui.
S-ar zice că ar vrea, să rămână
în amintirile conorășenilor săi,
nu numai prin numărul cărților, vreo 42 de bucăți,
ci și prin stilul lui original da a fi.
Ritualul lui de la Carmangeria literară a lui M.
este același zilnic: 
,,-Intru în Carmangerie,
fetele de la tejghea, mă văd,
eu ridic două degete,
adică ceai și cafea
și sunt servit cu promtitudine.
Încep să curgă momentele mele
de belferie matinală.
         Noaptea Cornel Cotuțiu visează
că se plimbă prin Beclean
și că trece pe lângă
Carmangeria literară a lui M..
Acolo, un grup de oameni,
unul urcat pe o scară de aluminiu,
așază la intrare, în dreapta, 
o placă turnată în bronz,
pe care se poate citi textul:
,,Aici a băut ceai, cafea,
aici a dezlegat rebus,
aici a scris multe pagini,
scriitorul Cornel Cotuțiu,
locuitor al urbei noastre.”
Apoi se întâlnește,
cu primarul orașului Beclean,
Nicolae Moldovan care îl anunță,
că la ultima ședință
a Consiliului Local, s-a votat,
ca orașul Beclean, să se numească
,,Șarpele Albastru”, după titlul
romanului său de debut.
 
PS În poezia ,,8”, din volumul Anei Blandiana, ,,Se lasă liniștea în mine” (2024),  poeta afirmă: ,,Acest semn al infinitului,.../Se apropie de mine,/mă adulmecă,/mă privește sălbatic în ochi/ca într-un deochi,/mă obligă să mi-l asum.”
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5