Scriitorii din vitrină de la Beclean

De câțiva ani, în orașul ,,Șarpelui albastru” (Cornel Cotuțiu), adică în Beclean, scriitorimea locală, de aici, viețuiește risipită, fiecare creator fiind retras în vizuina lui. Vremurile când Becleanul era magnetul care atrăgea aici ,,descălecatul” unor  cunoscute personalități literare, s-au topit sub pâcla unui imobilism cultural care apasă peste oraș. Scriitorii Becleanului totuși există.

Dacă cutreieri Becleanul, între orele nouă și unsprezece, aproape zilnic poți să-i vezi, ,,în vitrină”, pe doi dintre cunoscuții lui scriitori.

Dacă treci prin fața Carmangeriei ,,Moldovan”, de lângă Banca Transilvaniei, prin înaltele ferestre ale acesteia, îl poți zări pe prozatorul și publicistul Cornel Cotuțiu. Așezat la masă, el are în față  două cești, una cu ceai, alta cu o aburindă cafea și un pahar cu apă. În dreapta lui, într-o mapă neagră, îl așteaptă, spre lecturare, reviste literare și când este cazul, ultima lui carte, ,,țâșnită” recent, de la o cunoscută editură.

Timpul  lui zilnic, de belferie, din această carmangerie  ,,literară”, se desfășoară după un anumit tipic. Printre sorbiturile de cafea, de ceai sau de apă, ochii scriitorului parcurg paginile revistelor literare sau se  concentrează peste careurile revistelor de rebus.

,,Consumatorul” celor trei lichide face abstracție de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Dacă întâmplător treci pe acolo, Cornel Cotuțiu nu te observă, trebuie să te apropii de el, să-i spargi bula în care el s-a izolat și apoi să intri în vorbă cu dânsul. Întâmplător, l-am urmat într-o zi în carmangeria lui literară. Pășeam în urma lui. Când l-au observat doamnele de la tejghea, el a ridicat trei degete, adică o cafea, ceai și apă. Imediat  a fost servit.

Uneori, când observă pe la tejghea, câte un prieten literat, el îl invită la o cafea și îi dăruiește, cu autograf, ultima lui carte de publicistică, care zăcea în burdușita lui mapă neagră.

Scriitorul Aurel Podaru ,,se expune” în altă vitrină, în cocheta și micuța cafenea din fața Restaurantului ,,Bachus”, aflată peste drum de Școala Gimnazială ,,Grigore Silași”. Fire sociabilă, dornic de ultimele vești din urbea de pe Someș, Aurel Podaru își sună înainte de sosirea lui la cafenea, câte un prieten și îl invită la un ,,cafei”. Împreună trec în revistă noutățile din oraș, mai picură ceară fierbinte pe învolburarea politică a vieții noastre. Dacă amicul este un literat discuțiile capătă o altă turnură.

Când descind în Beclean trec pe lângă vitrinele cu scriitori, mai beau cu ei câte o cafea, discutăm despre  viața literară din județul nostru, din țară, mai ,,scuipăm”  în oala politică a celor de la putere, mai fotografiem suav, noile autografe ale timpului de pe chipurile noastre.

Eu, mereu grăbit, ca un rural, îi găsesc și îi las în vitrinele lor, le botez în gând localurile lor, ,,Carmangeria literară a lui Moldovan” și ,,Cafeneaua literară Aurel Podaru”, apoi mă întorc în Malin.

                                                             Ion Radu Zăgreanu