Cornel Cotuțiu: Terapia glumei

S-a observat dintotdeauna că receptarea, nevoia de glumă diferă de la om la om, de la un regim politico-administrativ la altul.
Vârstnicii sunt cei mai în măsură să constate motivațiile ei, traseul „bancului” de la un timp socio-moral la altul.
Se cunoaște ce traseu de oprimare l-am trăit din momentul în care românii staliniști au pus mâna pe putere. Libertatea cuvântului era un clopoțel ridicol, iar reprimarea ei, dură - de la ciomăgeli din partea securiștilor până la pușcărie.
Dar se trăia o generală repulsie, din partea românului cinstit, greu suportând cotidianul incert; o repulsie tacită, riscantă. Dar rostirea, starea anticomunistă, căpăta un puseu de satisfacție, când, precaut, uneori șoptit, se rosteau anecdote care relevau impostura, incultura - de la guvernanți la activistul de partid. Dialogul acesta stârnea un râs compensativ, o clipă de ușurare a spiritului și satisfacția unei solidarități de atitudine și înțelegere a adevărului... adevărat.
Ei bine, am intrat în anii postdecembriști. Pe cine să mai iei în bășcălie ? E reală semnalarea unor stârvuri securiste, a unor foști propagandiști. Dar am observat să românul de lângă mine nu prea mai are poftă de glume politice. Presa scrisă, radioul, canalele tv. sunt pline de vești pe seama pigmeilor de la conducerea țării, a partidelor. Iar nemulțumiții se îndestulează cu greve, manifestații, cu „șoșoacisme”.
Și atunci, cum stăm cu „bancul”? (Cel de... pește e o binefacere). Simplu, căci existența umană se bazează pe familie (De aceea D-zeu a făcut-o pe Eva). Au rămas, în continuare, anecdotele matrimoniale; doar divorțul, amantlâcul, gelozia, proasta creștere a odraslelor, acreala soacrelor, obscenitățile sunt sarea și piperul acestor crampe familiale.
Unele publicații, ce se vor vesele, au rubrici pe aceste teme. Revistele de rebus, de pildă, conțin, în careul încrucișării cuvintelor, astfel de glumițe. La cofetăria unde, zilnic, mă duc pentru o cafea și „niște exerciții de deșteptăciune” (cum numește un amic plăcerile mele de a dezlega anagrame, scarturi), doamnele, care mă servesc, adesea mă roagă să le spun un banc. Încât, ca să nu le dezamăgesc, am acasă o carte intitulată „Bancuri. Belea despre El și Ea”.
Îndrăznesc să reproduc câteva (desigur, pe teme matrimoniale):
*La o săptămână după ce se căsătoresc, Maria se duce la maică-sa: „Mamă, după o săptămână de la nuntă, Ion... nu mi-a făcut nimica.” Stupefiată, aceasta se duce la mama lui Ion: „Cuscră, după o săptămână de la însurătoare, Ion nu i-a făcut nimica Măriei mele...”
Aceasta se înfurie: „Mă duc la el !” Se duce: „Mă, Ioane, tu ai nevastă de o săptămână și nu i-ai făcut nimica ?!” El: „No, ce atâta grabă ?...”
Sau: * Cercetând, cu probitate, care sunt cauzele divorțului, specialiștii au concluzionat: Căsătoria...
Iată și o glumiță ieșită din standard: *„Chelner, doresc o porție de trei cuiburi de rândunici. În cazul acesta ce garnitiră propui?” „Nu e decât una singură: o streașină...”
Îmi place să stârnesc (măcar zâmbete) celor de lângă mine și despre care știu că au simțul umorului.

Cornel Cotuțiu