Oltean cu porcu la targ

Merge el ca omul să-şi vândă animalul. De cum soseşte, se plimbă cu animalul de sfoară, dar după câteva vreme sosesc doi domni cu pălărie şi un fel de chitanţier:
- Hei, bre omule, de vânzare ţi-e porcul? Cu ce-l hrăneşti?
- De vânzare. Cum ce-i dau? Păi ce rămâne de la masa noastră, cam ce mâncăm noi, a mâncat şi dumnealui.
-Asta nu e bine deloc. Dumneata ştii câtă lume moare de foame? Asta e adevărată crimă. Uite, te amendăm cu o sută de lei şi să-i schimbi meniul. Te rugăm. Supărat, omul se şi duce acasă cu paguba.
Peste o săptămână, omul îşi mai revine şi merge iar cu animalul la târg. Pe la orele amiezii, iar vin ăia cu chitanţierul.
-Iar eşti aici, nea Mărine? Ce-i dai porcului de mâncare.
-Apoi mai nimica. Numai ce aruncă copiii noştri. Resturi de pizza, de covrigi rămaşi de la şcoală...
-Apoi, iar nu e bine, să ştii. E tot risipă. Uite, îţi dăm iar amendă, mai mică, 50 de lei şi te rugăm să-i schimbi ăstuia cu sfoară la gât, meniul...
Merge nea Mărin acasă, tot necăjit, dar, ca omul, după ce-i trece supărarea, miercurea următoare este iar în târg. Lume multă...şi iar vin cei doi cu chitanţierul.
-Bade, nea Marine aşa şi pe dincolo, ce-i dai mata de mâncare porcului ăsta?
-D’apoi, eu îi pun în fiecare dimineaţă în troacă o hârtie de zece lei şi el îşi cumpără ce vrea,se descurcă. Asta e treaba lui... nu mă interesează.
Domnii cu chitanţierul s-au depărtat năuciţi şi nea Mărin ăşi vinde liniştit animalul, după vreo două ceasuri.