Sărbătoarea cârnaţilor de pe Pietonal, la concurenţă cu Târgul de lângă Biserica Evanghelică ? Un cunoscut producător nu a fost lăsat la târgul tradiţional: Eu cu trei produse ce dracu concurenţă pot să-i fac unui mare producător ?

     În urma scrisorii “Domnule primar, de ce unii afumă cârnaţii în centrul Bistriţei, iar pe alţii ne trimiteţi în târgul de vaci ? “ apărută în ziarul nostru, în care un cititor întreba pe edil de ce autorităţile locale lasă Toamna Bucatelor, în care o firmă privată cu o gamă largă de preparate din carne îşi expune producţia timp de trei zile pe pietonal, în timp ce Târgul Mare al Bistriţei, Toamna bistriţeană, dar şi alte evenimente de gen sunt amplasate în Viişoara, în fostul târg de vaci, ne-a scris un alt producător, Nina Rus, pe care bistriţenii o cunosc din show-ul “Chefi la cuţite”.

     Aceasta spune că Târgul de sâmbătă, ce a devenit o tradiţie, la fiecare sfârşit de săptămână, lângă Biserica Evanghelică, a avut o ediţie scurtă, compromisă, în care ea nu a fost primită.   

    “ Sunt foarte adevarate cele spuse. Pe mine și pe Saveta Ban  nici nu ne-au primit la târgul de lângă Biserica Evanghelică. Nu stim motivul dar tare am fi curiosi ? Chiar așa eu cu trei produse ce dracu concurenta pot sa-i fac unui mare producător !!! Si in plus ceilalti colegi din asociația Prosus in Bistrita Nasaud la ora doua au trebuit sa plece. Am refuzat un eveniment în alta parte pentru ăsta și acum sa mi sa spună ca nu mă vrea cineva. Nu e vorba neapărat de vânzare ci de un principiu și o regula . ” ne-a spus Nina Rus.

"Piața Produs Local se tine în fiecare Sâmbătă, dar acuma are festival un mare producător de carmangerie din județ și a impus Blegilor din primărie ca anumiți mici producători sa nu-i facă lui concurență. Pai ce cuvinte sa ai când ditamai producătorul cu N rulaj și magazine proprii nu-i da voie la o biata femeie care vinde și ea 10 pâini de casa Sambata. Sunt mai multe persoane de vina, dar ăsta e noi la Prosus in Bistrita Nasaud nu mai venim" a completat pe facebook Nina Rus.

 Nina Rus - cea care administrează Păstrăvăria Rin din Romuli și care a participat la cea mai recentă ediție a emisiunii TV „Chefi la Cuţite” este prezentă în fiecare sâmbătă la Bistrița, la târgul săptămânal organizat în Piața Centrală - spațiul din vecinătatea Bisericii Evanghelice. Cu păstrăvul afumat în cetină de brad, icre de păstrăv și minunăția de zacusca de păstrăv afumat, Nina i-a convins pe bistrițeni de calitatea și gustul rafinat al produsele sale, având deja clienţi fideli. Sâmbătă, însă, nu şi-a putut expune bunătăţile în târg.

Readăm, încă odată, scrisoarea cititorului nostru:

 

Domnule primar,
Pietonalul Liviu Rebreanu este gazda, timp de trei zile, a unei manifestări cu titlul Toamna Bucatelor, în care o firmă cu o gamă largă de preparate din carne îşi expune producţia. Întrebarea este de ce autorităţile locale lasă asemenea evenimente pe pietonal, în timp ce Târgul Mare al Bistriţei, Toamna bistriţeană, dar şi alte evenimente de gen sunt amplasate în Viişoara, în fostul târg de vaci. De ce trebuie să fie excepţii în care grătarele sunt încinse pentru prepararea micilor în centrul urbei ? Propun atunci să revenim la vremurile din trecut când, la Dumitra, cârnaţii erau afumaţi direct în turnul saşilor, împreună cu slănina. Dacă tot unii au dezlegare, de ce nu afumă cârnaţii direct în Turnul Bisericii Evanghelice, simbolul bistriţenilor?
Pentru unii se poate încălca regula, iar noi, ceilalţi suntem buni de mers în obor ? Şi eu am un stand şi pentru a vinde marfă an de an mă trimiteţi în Viişoara. Anul acesta a fost dezastru, zile în care ai putut număra oamenii ce au venit la spectacole pe degete, vă daţi seama cât am vândut noi, în timp ce la spectacolele din centru era plin. Adică e bine pentru a ne lua banii, însă ne plasaţi în afara oraşului, oamenilor fiiindu-le peste mână să meargă până acolo. Am promis că nu mai merg la asemenea tărguri, de altfel pe an ce trece comercianţii nemaivenind la ele. Anul acesta au fost jumătate din cei de anul trecut. Fiţi primarul tuturor, cu aceaşi judecată, nu favorizaţi pe unii, fie ei şi producători de cârnaţi. Zilele acestea în centru e fumăraie.
I.B.
Unul dintre bistriţenii cu o mică afacere şi taxe plătite la zi, nefavorizat de primărie

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5