Peste 50 de permise de conducere reținute de polițiști! 300 de amenzi aplicate în minivacanța de Rusalii
Mar, 06/25/2024 - 14:41
Comunicat de presă
În perioada minivacanței de Rusalii, sute de poliţişti de la ordine publică, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalităţii economice, acţiuni speciale şi investigaţii criminale au acționat pentru ca toți locuitorii județului Bistrița-Năsăud să petreacă în siguranță. Vă mulțumim că ați manifestat respect și responsabilitate față de cei din jur, nefiind înregistrate evenimente grave de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Astfel, pentru prevenirea unor fapte antisociale au fost avute în vedere mai ales zonele aglomerate, iar poliţiştii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite.
Echipajele poliției rutiere care au acționat pe raza întregului județ au avut ca principal obiectiv asigurarea desfășurării traficului în condiții optime și de siguranță. S-a asigurat fluidizarea tronsoanelor intens circulate și depistarea acelor conducători auto care pun în pericol siguranța traficului rutier, fie prin nerespectarea regimului legal de viteză, fie prin conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțelor interzise.
În perioada 22 iunie – 24 iunie a.c., polițiștii au intervenit în sprijinul cetățenilor la peste 220 de apeluri semnalate prin S.N.U.A.U. 112. Sute de persoane și autoturisme au fost verificate de către polițiști fiind aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenționale În contextul acțiunilor desfășurate, au fost constatate în flagrant delict, 8 infracțiuni la regimul rutier.
Cu privire la neregulile de natură contravențională constatate a fost dispusă măsura reținerii a 52 de permise de conducere, iar pentru neregulile constatate la autovehicule, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate pentru siguranța dumneavoastră
Citiţi şi:
- IPJ BN: 48 de șoferi au rămas fără permis! Peste 820 de amenzi aplicate de polițiști
- Peste 600 de poliţişti în stradă de de Anul Nou în judeţ. 500 de persoane, legitimate
- Sute de șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest! Peste 250 de amenzi aplicate de polițiști, în minivacanța de Rusalii
- Peste 300 de sancțiuni aplicate de polițiști în acest sfârșit de săptămână! Șapte permise reținute
- Nu mai puţin de 28 permise de conducere reținute. Amenzi de peste 185 000 lei, aplicate de polițiștii bistriţeni

Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 14:23
Modernizări de drumuri la Hășmașu Ciceului Vin, 12:28
Trei bărbați din Bistrița, Șanț şi Maieru, escortați de polițiști și încarcerați în penitenciar Vin, 11:25
Dr. Heidrun Adumitrăchioaiei, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie Vin, 11:21
Capsule Vitacan Răceală și Gripă Vin, 10:54
Andrei Marga: Posibila cotitură Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou