Deputatul Diana Morar, despre fondurile de investiții imobiliare REITS, la conferința internațională în domeniul pieței imobiliare de la București
Deputatul Diana Morar va prezenta cea mai importantă inițiativă legislativă a Partidului Național Liberal privind investițiile imobiliare din România - Legea privind fondurile de investiții imobiliare REITS, a cărei inițiatoare este, în cadrul conferinței internaționale în domeniul pieței imobiliare Bucharest Real Estate Club - The Residential Conference, care are loc azi, la București.
"Inițiativa legislativă, de altfel așteptată în România, a fost foarte bine primită de piața de profil națională. Proiectul de Lege privind regimul aplicabil societăţilor pentru investiţii imobiliare şi societăţilor cu profil imobiliar deţinute de societăţile pentru investiţii imobiliare, precum şi regimul fiscal aplicabil acestora - PL-x 433/2024, a fost adoptat recent de Senat și a fost înaintat Camerei Deputaților, care are rol de cameră decizională în acest caz. După dezbateri și adoptare in comisiile relevante, propunerea legislativă va fi înaintată plenului pentru dezbatere și adoptare", a transmis parlamentarul bistrițean.
Citiţi şi:
- Deputatul Diana Morar: Proiect de lege important pentru dezvoltarea economică și încurajarea investițiilor imobiliare
- Maurer Imobiliare- un dezvoltator imobiliar de top
- Creditul imobiliar: 6 sfaturi practice, pentru viitori proprietari
- Deputatul Diana Morar: Depunerea declaraţiei de beneficiar real de către persoanele juridice a fost eliminată
- Doi bistriţeni, angajaţi ai Armatei Române, acuzaţi că sunt implicaţi în afaceri imobiliare dubioase! Primul cuplu de români căsătoriţi în Afganistan a lăsat fără casă o vedetă de la "Dansez pentru Tine"
Adaugă comentariu nou