Pe „firul istoriei” ... la doi decembrie 1804 și 1805

Urmând „firul istoriei”, te poți orienta, asemeni legendarului Tezeu,după „firul Ariadnei” spre a ieși din labirintul epocilor, mileniilor, secolelor, deceniilor, anilor și a desluși mai ușor, fapte, evenimente, momente de cotitură etc. din existența popoarelor, statelor, a personalităților care au influențat prin deciziile lor diferite situații de moment sau de perspectivă.
La doi decembrie 1804, în Catedrala Notre Dame din Paris, a avut loc încoronarea ca împărat al francezilor a lui Napoleon Bonaparte, Franța transformându-se din Republică în Imperiu, cunoscut în istorie ca Primul Imperiu Francez. Ca împărat, Napoleon voia să se prezinte în fața națiunii franceze ca restauratorul unității naționale, ca garant al cuceririlor revoluționare, ca purtător al gloriei franceze, afirmând că ... „Imperiul înseamnă pace !”. Anii care au trecut au dovedit contrariul, deoarece, aproape un deceniu au avut loc un șir lung de războaie, determinate în principal de rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză, de ambițiile lui Napoleon și a generalilor săi de a domina Europa, de a câștiga glorie, bogăție și lux.
La doi decembrie 1805, la 120 Km. nord de Viena și la vest de satul Austerlitz, s-a desfășurat o confruntare uimitoare prin finalul ei, între armata franceză și coaliție formată din Austria și Rusia. În noaptea și în dimineața zilei de doi decembrie 1805 coloanele armatelor austro-ruse au coborât spre Telnitz eliberând platoul Pratzen unde se afla centru poziției lor. Observând manevra, Napoleon dă ordin generalilor Soult, Rapp și Bessiers să atace platoul, care cu toată rezistența gărzii imperiale ruse, este ocupat de francezi. Acest fapt permite generalului Soult să cadă în spatele forțelor aliate angajate spre Telnitz, care sunt în mare parte decimate sau împinse spre o zonă mlăștinoasă și cu lacuri unde mulți soldați se îneacă deoarece artileria franceză sparge gheața cu tunurile. Văzând dezastrul armatelor lor, împăratul Austriei, Francisc II și al Rusiei, Alexandru I, fug de pe câmpul de luptă înainte de deznodământul final. Napoleon, însoțit de o suită numeroasă, străbate câmpul de luptă unde erau 15.000 de morți austriei și ruși, alături de 8.000 de soldați francezi. Se adresează armatei sale ... „Soldați ! Sunt mulțumit de voi ... V-ați împodobit vulturii cu o glorie nemuritoare. O armată de 100.000 de oameni, comandată de împărații Austriei și Rusiei, a fost sfârtecată și împrăștiată în mai puțin de patru ore ... ”.
... Și câte au mai urmat după ... „bătălia celor trei împărați”.