Duminica Floriilor – O zi cu parfum de credință și armonie, vestită de copiii de la Școală Gimnazială “Lucian Blaga” din Bistrița
Astăzi, în Duminica Floriilor, biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, a fost cuprinsă de o lumină aparte, nu doar de la razele soarelui de aprilie, ci și din ochii senini ai copiilor noștri. Glasuri de copii au umplut sfântul locaș de cult cu inimi pline de emoție și cântări care au atins cerul.
Dascălii au fost îngerii nevăzuți din spatele acestor momente, iar părinții – rădăcina credinței care înflorește în generația de mâine. Familia, școala, credința pun temelii de încredere, putere și înțelepciune. Doar împreună dăm aripi spre o viață binecuvântată.
Doamnele învățătoare Bulz Adriana, Varvari Ionela, Scurtu Adela, Borgovan Monica, Cosma Cristina și Bumbu Natalia au ales această zi pentru a aduce în lumină mugurii din sufletele copiilor, gingășia, inocența, speranța în lumina blândă a vieții.
Hristos Se apropie! Cu blândețe, cu pace, cu drag de oameni. Să-L întâmpinăm și noi, ca pruncii de azi: cu inimile deschise!
Prof. Bulz Adriana
Citiţi şi:
- Drum lin, în ceata îngerilor, Alexandra! Sincere condoleanţe familiei Săsărman!
- EDIȚIE SPECIALĂ "DUMINICA LA FLORII", ora 19, Răsunetul Live
- Pr. Vasile Beni: Duminica Floriilor. Între ”Osana!” şi ”Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!”
- Copiii Școlii Gimnaziale Nr. 1, mesagerii bucuriei de Florii
- Ceea ce nici un foc nu poate mistui: Meditația PS Claudiu la Duminica Floriilor
Adaugă comentariu nou