Proiectele PNRR din județul Bistrița-Năsăud, în etapa finală de implementare
Lun, 08/17/2026 - 13:06
Comunicat de presă
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat astăzi o ședință de lucru cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aflate în etapa finală de implementare.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost finanțate 518 proiecte prin PNRR, dintre care 274 sunt proiecte ale beneficiarilor publici, iar 244 aparțin beneficiarilor privați. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 215,45 milioane de euro.
În ceea ce privește proiectele beneficiarilor publici, 260 sunt deja încheiate, iar 14 proiecte se află în etapa de finalizare. Acestea trebuie să fie recepționate până la data de 30 august, fiind obligatorie parcurgerea ultimelor etape administrative pentru închiderea proiectelor.
Discuțiile cu reprezentanții beneficiarilor celor 14 proiecte s-au axat pe impulsionarea finalizării lucrărilor, realizarea recepțiilor și clarificarea aspectelor administrative necesare închiderii proiectelor, în colaborare cu instituțiile care au atribuții în acest domeniu.
„Este esențial ca fiecare proiect să ajungă la final în termen și în condițiile prevăzute, pentru a nu pierde finanțarea. Ne aflăm în etapa în care fiecare zi contează, iar colaborarea dintre autoritățile locale și instituțiile implicate este importantă pentru ca toate procedurile să fie finalizate la timp.”
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va monitoriza în continuare evoluția poiectelor aflate în etapa finală și va sprijini autoritățile locale, în limitele competențelor, pentru parcurgerea tuturor demersurilor necesare recepționării și închiderii acestora.
Citiţi şi:
- Toate proiectele PNRR ale beneficiarilor publici din Bistrița-Năsăud au fost finalizate!
- Primăria Lechința: Concurs pentru șofer pe microbuz școlar electric
- Adrian Chesnoiu, director general AFIR: Aveţi primari foarte bine pregătiţi! În ultima sesiune pentru drumuri agricole, din 36 de proiecte finanţate, 16 sunt din Bistriţa-Năsăud
- Dorin Vlașin continuă proiectele de modernizare a orașului Năsăud: Vă mulțumesc, dragi năsăudeni, pentru toată susținerea!
- La mulți ani doamnei profesor Liana Monica Moldovan, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 Bistrița!

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Mar, 14:37
„TU SCHIMBI LUMEA!” - proiect educativ la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Bistrița Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou