Părintele Vasile Beni: Fiecare suntem lucrători în via Domnului

                   De câte ori am greșit și Dumnezeu ne-a mai dat o zi? De câte ori am spus: „De mâine mă schimb”? Și Dumnezeu ne-a mai dat un mâine. De câte ori am uitat să ne rugăm? Și Dumnezeu nu ne-a uitat. De câte ori am căzut? Și Dumnezeu ne-a întins mâna. Faptul că suntem astăzi aici este încă o dovadă că Dumnezeu ne mai dă timp…

Dragii și bunii noștri credincioși!

       Evanghelia Duminicii a treisprăzecea după Rusalii, ne vorbește despre o vie. Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o, a pregătit-o și a încredințat-o unor lucrători. Apoi a plecat. Și, la vremea roadelor, a trimis slujitorii să primească ceea ce i se cuvenea.

     Via este a lui Dumnezeu. Primul adevăr pe care trebuie să-l înțelegem este acesta: Lucrătorii au primit-o în grijă. Au lucrat în ea. Au beneficiat de roadele ei. Dar nu le aparținea. Și aici este una dintre cele mai mari ispite ale omului: să transforme ceea ce Dumnezeu i-a încredințat în ceva despre care crede că îi aparține. Viața noastră este a lui Dumnezeu. Familia noastră este un dar de la Dumnezeu. Copiii sunt încredințați nouă de Dumnezeu. Casa noastră este un dar. Sănătatea este un dar. Timpul este un dar.  Noi nu suntem stăpânii. Suntem administratorii darurilor lui Dumnezeu.

     Fiecare avem o lucrare în via Domnului. Unul vindecă prin cuvânt. Altul cântă. Altul se roagă. Altul cercetează un bolnav. Altul ajută un bătrân. Altul îi învață pe copii. Altul face milostenie. Altul poate nu face nimic vizibil, dar stă seara în genunchi și spune: „Doamne, ai milă de copiii mei, de familia mea, de biserica Ta și de oamenii care Te caută”.

    Dumnezeu caută roadă. Stăpânul nu vine să vadă cât de frumoasă este via. El vine să vadă roada. Aceasta este întrebarea pe care Evanghelia ne-o pune și nouă: Ce roadă este în viața mea? Este dragoste? Este iertare? Este milă? Este răbdare? Este credință? Este smerenie? Este rugăciune? Este milostenie? Este dorința de a-l ajuta pe cel căzut?   Sfântul Apostol Pavel spune că roada Duhului este „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”.

     Se spune că într-un sat era o femeie în vârstă care venea la biserică înaintea tuturor. Nu era cântăreață. Nu stătea în față. Venea, își pleca genunchii și se ruga. Un copil din sat o vedea mereu și într-o zi a întrebat-o: — Mamă, pentru ce te rogi atât? Femeia i-a răspuns:                                    — Mă rog pentru oamenii care vor intra astăzi în biserică.                          — Dar îi cunoști pe toți? — Nu. — Atunci de ce te rogi pentru ei? Bătrâna a zâmbit și a spus: — Eu poate nu-i cunosc, dar Dumnezeu îi cunoaște. Au trecut anii. Copilul a crescut și a plecat din sat. A ajuns departe de Dumnezeu, a cunoscut multe ispite și, la un moment dat, viața lui s-a prăbușit. Într-o noapte, disperat, și-a amintit de biserica din sat. Și-a amintit de bătrâna care se ruga. S-a întors. A intrat în biserică. S-a așezat în ultima bancă și a început să plângă. Acolo și-a schimbat Dumnezeu viața. Mai târziu, omul a spus: „Nu știu câte predici m-au schimbat. Dar știu că, înainte ca eu să mă întorc la Dumnezeu, cineva se ruga pentru mine”.

    Poate că nu vezi astăzi roada muncii tale. Dar continuă să lucrezi! Poate mama se roagă pentru copilul ei de 20 de ani. Poate tatăl așteaptă întoarcerea fiului. Poate bunica se roagă pentru nepoți. Poate cineva seamănă un cuvânt bun și pare că nimic nu se schimbă. Nu renunța! Dumnezeu poate face să răsară roada atunci când tu nu mai vezi nicio speranță.

    Cel mai cutremurător moment al pildei este acesta: Stăpânul îl trimite pe fiul său. Aceasta este imaginea lui Hristos. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume. Și oamenii L-au respins. L-au răstignit. L-au scos „afară din vie”. Cel pe care oamenii L-au respins a devenit piatra cea din capul unghiului.

      Să nu fim lucrători care uită de Stăpân. Tragedia lucrătorilor din pildă este că au uitat cine este Stăpânul. Au început să creadă că via este a lor. Aceasta este o mare primejdie și pentru noi. De aceea, dacă Dumnezeu ne-a dat un dar, să nu ne mândrim. Dacă ne-a dat o slujire, să nu ne înălțăm. Dacă ne-a dat putere, să o folosim. Dacă ne-a dat timp, să-l răscumpărăm. Dacă ne-a dat sănătate, să o punem în slujba Lui. Dacă ne-a dat o familie, să o ducem spre Dumnezeu.

     Fiecare lucrător va da socoteală. Într-o zi, Stăpânul viei va veni. Și atunci nu va întreba: „Cât de cunoscut ai fost?” Va întreba: „Ce ai făcut cu via pe care ți-am încredințat-o?” Ce ai făcut cu familia? Ce ai făcut cu copiii? Ce ai făcut cu timpul? Ce ai făcut cu darurile? Ce ai făcut cu aproapele tău? Ce ai făcut cu Evanghelia? Ce ai făcut cu chemarea pe care ți-am pus-o înainte?

      Duminica aceasta trebuie să plecăm din biserică  cu o întrebare: „Care este lucrarea mea în via Domnului?”Poate Dumnezeu îți cere să te rogi mai mult. Poate să ierți. Poate să te împaci cu cineva. Poate să-ți apropii copilul de Dumnezeu. Poate să ajuți un om sărac. Poate să vizitezi un bolnav. Poate să vorbești unui om despre Hristos. Poate să te întorci tu însuți mai serios la Dumnezeu.

     Via este mare. Sunt multe suflete care au nevoie de Dumnezeu. Sunt copii care au nevoie să vadă credință în părinții lor. Sunt bătrâni care au nevoie de o mână întinsă. Sunt bolnavi care au nevoie de o vizită. Sunt oameni singuri care au nevoie de un cuvânt. Sunt suflete pierdute care au nevoie să audă despre Hristos. Nu toți vom face aceeași lucrare. Dar fiecare putem face ceva. Unul poate să semene. Altul poate să ude. Altul poate să culeagă. Dar Dumnezeu este Cel care dă creșterea. Și să nu uităm niciodată: Via este a Lui. Noi suntem lucrătorii. Hristos este Fiul Stăpânului. Roada este ceea ce caută Dumnezeu.

     Doamne, ajută-ne să nu fim lucrători nepăsători, ci lucrători credincioși. Ajută-ne să nu risipim via pe care ne-ai încredințat-o. Ajută-ne să aducem roadă. Și, mai presus de toate, ajută-ne să nu-L respingem niciodată pe Fiul Tău, ci să-L primim în inimile noastre ca Domn și Mântuitor. Amin.

Pr. Vasile Beni