Pr. Vasile Beni: Nimeni nu e lipsit de dar

Textul Evangheliei: „Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa. Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanţi s-a dus de a neguţătorit cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. Tot aşa şi cel cu doi a dobândit şi el alţi doi. Iar cel care primise un talant s-a dus şi a săpat în pământ, ascunzând argintul stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul acelor slujitori şi le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se cel care primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând: stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, şi cel care primise doi talanţi a zis: stăpâne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine slujitor bun şi credincios, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi, apropiindu-se, cel care primise un talant a zis: stăpâne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai vânturat. De aceea m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ia-ţi ce este al tău. Iar stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean şi leneş, ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei schimbătorilor de bani şi eu, venind, mi-aş fi luat înapoi ce este al meu, cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui care are, i se va da şi-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are; iar pe slujitorul cel netrebnic aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”(Mt. 25,14-30). Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanților) Matei 25, 14-30

Dragii noştri credincioşi!

În timpul lucrării Sale pe pământ, Iisus nu a încetat să vorbească oriunde oamenilor şi să-i înveţe despre Împărăţia lui Dumnezeu.  Deseori le vorbea prin pilde sau parabole, care sunt  povestiri cu caracter moralizator. Ele sunt inspirate din viaţa cotidiană şi conţin un adevăr central, iar detaliile vin să întărească acest adevăr. Domnul Iisus a folosit pilde pentru a amplifica învăţăturile pe care le spunea ascultătorilor ca mai apoi să le prezinte şi interpretarea. Aceste parabole le găsim descrise în cele trei Evanghelii după Matei, Marcu şi Luca.

      Parabola talanţilor continuă firul celor spuse în pilda despre cele zece fecioare, cu privire la datoria fiecărui om de a veghe şi a se pregăti spre a fi gata în orice moment pentru ceasul cel din urmă, când va trebui să dea seama de faptele sale, Înaintea Judecătorului suprem.

Să pătrundem puţin tainele învăţăturilor dumnezeieşti, ca să putem cunoaşte marile înţelesuri ale pildei Mântuitorului Hristos.

Stăpânul este Ziditorul a toate, Părintele Ceresc, Dumnezeu. El ne-a creat, ne-a adus din nefiinţă în fiinţă şi a înzestrat cu darurile Sale pe tot omul care vine în lume. Orice lucru din lume are un scop. Noi, oamenii, suntem creaţi ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu, să-L preamărim şi să facem voia Lui, trăind în comuniune cu El, să fim fericiţi, atât în viaţa pământească, cât şi în cea viitoare şi veşnică.

Cele trei slugi închipuie mulţimea oamenilor de pe faţa pământului: albi, negri, bărbaţi, femei, copii.

Iar talanţii reprezintă darurile cu care ne-a înzestrat Bunul Dumnezeu. Daruri trupeşti, daruri şi puteri sufleteşti. Casa în care ne-am născut, inteligenţa, sănătatea, puterea de muncă şi creaţie ş.a., toate sunt daruri de la Dumnezeu.

Unul e bun la carte, altul e iscusit la o meserie, unul cântă frumos, celălalt pictează. „Ce lucru ai şi nu l-ai primit?, întreabă sfântul Apostol Pavel, iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi, ca şi când nu l-ai primit?" (I Cor. 4, 7). Apoi, în latura sufletească, ce bogăţie de talanţi ni s-a împărţit! Botezul prin care, din pruncie, ne-am unit cu Hristos.

Multe şi frumoase învăţături se pot desprinde din textul acestei Evanghelii şi ne oprim la câteva dintre ele:

1.Pilda ne învaţă că nimeni nu e lipsit de dar, adică de acea putere care lucrează în om de la obârşia lui şi vine prin naştere la fiecare din noi. Aceste puteri sunt felurite, dar mijlocul de a mări sau micşora rezultatul stă în voinţa noastră.

2.Sluga care primise numai un talant putea să-l înmulţească, la fel ca ceilalţi doi, dacă n-ar fi îngropat talantul, adică dacă ar fi căutat să sporească prin muncă osârduitoare, să înmulţească aceste daruri, să dobândească prin ele agoniseli folositoare pentru trup şi suflet.

3.Indiferent cine suntem - cărturar, agricultor, funcţionar, meseriaş sau muncitor de rând, toţi câţi trăim, simţim şi cugetăm, avem în noi puterea de a învinge greutăţile traiului şi a ajunge la scopul din urmă al vieţii noastre: fericirea veşnică. În măsura în care folosim această putere şi sporim bunurile ce le posedăm prin împrejurări ce depind de noi, în aceeaşi măsură sporim şi mulţumirea noastră sufletească şi înaintăm pe calea propăşirii adevărate.

4.Cine a primit mai mulţi talanţi, acela va trebui să aducă Stăpânului mai mult, mai multe fapte bune, căci cui i s-a dat mai mult, mai mult se va cere de la dânsul. Şi să nu uităm că fiecare dintre noi, în locul în care ne găsim, avem o chemare de îndeplinit şi trebuinţele necesare ca să o împlinim printr-o muncă cinstită şi demnă.

5.Prin muncă se asigură progresul omenirii şi se îmbogăţeşte zestrea noastră materială şi spirituală. Munca este legea vieţii şi a fericirii omului. Trebuie să sporim darurile ce ni le-a dat Dumnezeu, atât pentru propăşirea noastră, cât şi a societăţii în care trăim, că numai cel ce se osteneşte în via Domnului şi-şi dă toată silinţa ca să ajute cu mintea şi cu puterea sa la progresul ţării şi al Bisericii este vrednic de cinste mare, şi la oameni şi la Dumnezeu. Cine însă îngroapă darurile sufleteşti, talanţii de aur ai sufletului, în pământ, în ţărână întinată de păcate ale trupului său şi nu aduce roade vrednice de aceşti talanţi, nu va avea parte nici de viaţă şi nici de fericirea cea adevărată, ci de întunericul cel mai din afară, unde va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască tuturor fericirea de a fi chemaţi şi numiți de El cu aceste cuvinte: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!”, spre slava Sfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

Pr. Vasile Beni