Pr. Vasile Beni: Cine este Iisus Hristos?

Textul Evangheliei Duminicii a 13-a după Rusalii,”Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, și au făcut acelora tot așa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-ați citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri?” De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi (Matei 21, 33-44).

Dragii noștri credincioşi!                                                                            

Este greu de a răspunde complet la această întrebare, pentru că nu-L putem cuprinde cu mintea  omenească pe Cel necuprins, dar oprindu-ne la paginile Sfintei Scripturi şi la învăţătura noastră de credinţă, vom înţelege mai uşor cine este Iisus Hristos. Să ne oprim în cele ce urmează la două învăţături, precum şi la mesajul Evangheliei care ne învaţă cine este Iisus Hristos.

    1. Cine este Iisus Hristos? Cel mai potrivit răspuns îl întâlnim în Simbolul credinţei noastre ortodoxe. Hristos este Fiul binecuvântat al Părintelui ceresc, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvântul, aşa cum mărturisim în Crez rostind: „Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăsi va să vină, cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.

2. Minunile pe care Mântuitorul le-a săvârşit. Şi pentru a argumenta cele spuse în Crez, să ne oprim puţin asupra minunilor pe care le-a săvârşit, raportându-ne la ştiinţa de astăzi:

în Chimie de pildă  El a prefăcut apa în vin (Ioan 2,6-10).      

în Biologie - El S-a născut fără concepţia obişnuită (Luca1,26-37).  

în Fizică - El a suspendat legea gravitaţiei când S-a înălţat la cer. Aşa cum spune şi italianul Dante Aligheri despre Dumnezeu: „Cel ce suspendă legile cereşti”.

- în Economie - El a depăşit legea randamentului cotidian, prin înmulţirea pâinilor şi  hrănind 5000 de oameni cu 2 peşti şi 5 pâini(Matei 14,14-21).

- în Medicină - El a vindecat bolnavii şi orbii fără administrarea vreunei  doze de tratament  (Matei 15,30).

- în Istorie  -El este începutul şi sfârşitul (Apocalipsa 21,6).

- în Guvern-El a spus că va fi Domn al păcii (Isaia 9,6-7).

în Religie - El a spus că nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (In 14,4-6).

3. Mesajul Evangheliei cuprinde multe teme de reflecţie şi meditaţie. Ne oprim doar la câteva dintre ele:           

a. Şi noi, deseori uităm că suntem slujbaşi şi credem că suntem stăpâni. Aceasta, începând cu fiecare dintre noi, indiferent ce funcție avem, nu de puține ori ne credem, ,,Stăpâni”, dar nu este așa, pentru că Stăpânul este Unul, în Ceruri. Această ispită ne încearcă pe toți, adică eu ca slugă vreau să fiu, Stăpân. Să nu uităm că stăpân este doar Dumnezeu.   

b. Dumnezeu este îndelung răbdător, așteptând ca poporul să aducă roadele cuvenite - iar Dumnezeu creează toate condițiile pentru ca Biserica să fie roditoare, „iar roada Duhului este: „dragostea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”.     

c. Toți cei care au risipit harul lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Mântuitorul precizează că, Stăpânul fiind săditorul viei, arendașilor nu li s-a cerut decât să o păzească și să predea partea de rod cuvenită proprietarului ei.

d. Să nu uităm că Dumnezeu va ridica întotdeauna noi lucrători, care vor aduce roadele cuvenite.

Cine este Iisus Hristos?

Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Cel mai mare Om din istorie, El nu a avut servitori şi, totuşi, L-au numit Stăpân. Nu a avut nici un grad şi totuşi l-au numit Învăţător. Nu a avut niciun medicament şi, totuşi, l-au numit Doctor. Nu avea armată şi, totuşi, împăraţii se temeau de El. El nu a cucerit  prin bătălii militare şi, totuşi, El a cucerit lumea. El nu a făcut nicio crimă şi, totuşi, l-au răstignit. A fost îngropat într-un mormânt, dar El trăieşte şi astăzi şi în veci.

Aşadar, Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Mântuitorul nostru. Amin!

PR.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5