Un bărbat din Rodna a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins la volan, băut și fără permis

La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, față de un bărbat. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

"La data de 6 septembrie a.c., polițiștii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Maieru. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 41 de ani, din Rodna. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, verificările polițiștilor cu privire la bărbat au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au dispus reținerea bărbatului pe o durată de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul dosarului penal întocmit, urmând documentarea faptelor", a transmis IP BN.

***

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5