Părintele Nicolae Feier: SFÂNTA CRUCE. ALTARUL MARII JERTFE MÂNTUITOARE

,,Vă spun acum plângând. Mulţi se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea”. (Filipeni 3, 18-19)

Sfântul Apostol Pavel se întreabă: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?!” (Romani 8, 35). Dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi stă în Jertfa Crucii Sale, prin care noi toţi am fost, sub aspect obiectiv, răscumpăraţi şi mântuiţi: ,,Căci într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, (spre răstignire) ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3, 16).

Sub aspect subiectiv, adică fiecare în parte, ne mântuim prin perseverenţă în dreapta credinţă, numită ,,ORTODOXIA” şi prin trăirea vieţii după sfintele porunci, numită ,,ORTOPRAXIA”.

 

Sfânta Cruce este lauda Apostolilor

 Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Departe de mine gândul de a mă lăuda (cu altceva) decât numai cu Crucea Domnului Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume!”  (Galateni 6, 14).

Tot Sfântul  Apostol Pavel ne adevereşte că nu a propovăduit ,,alt Hristos, decât pe Cel răstignit”. (I Corinteni 2, 2).

 ,,Cuvântul Crucii pentru evrei este sminteală, pentru păgâni (este) nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim  este puterea şi înţelepciunea  Lui Dumnezeu”. (I Corinteni 1, 23).

Nu doar pentru păgâni, ci chiar și pentru unii creștini care s-au rătăcit, Crucea este ,,sminteală” și ,,nebunie”. Aceștia, din nefericire pentru ei, cu o asemenea abordare a ,,Cuvântului crucii” se auto-exclud dintre ,,noi cei ce ne mântuim”, dintre noi cei pentru care, potrivit Sfintei Scripturi, Crucea ,,este puterea şi înţelepciunea  Lui Dumnezeu.” (Ibidem)

 Observaţi dragi creştini că în începutul acestui  minunat text, Revelaţia dumnezeiască  afirmă că:

Logosul Divin, prin Jertfa Sa devine ,,Cuvântul Crucii”.

 Prin sintagma: ,,Cuvântul Crucii”, Dumnezeu Cuvântul încorporează în Sine, ca Fiu al Omului, Crucea, de care nu se mai desparte niciodată, asumându-Şi-o ca  putere, înţelepciune, armă şi semnul Său veşnic.

 Galatenii, care s-au îndepărtat de dreapta credinţă  (în greacă: ortodoxia), sunt mustraţi de Sfântul Apostol Pavel:  ,,O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi să nu vă încredeţi adevărului, pe voi, înintea ochilor cărora a fost zugrăvit  Iisus Hristos, răstignit.” (Galateni 3, 1). Iată prima icoană a Crucii lui Hristos, pe care Apostolul o foloseşte ca să întemeieze pe prezenţa ei adevărul credinţei!

De aceea orice adevărată Biserică va sta veșnic sub semnul Sfintei Cruci. Deasupra bisericii şi a iconostasului va trona totdeauna Domnul nostru Iisus Hristos răstignit, stând biruitor pe Altarul Jertfei Sale.

 

Sfânta Cruce este chemarea lui Hristos

         De pe Sfânta Cruce, Iisus Hristos  cu mâinile întinse, ne cheamă, zicând: ,,Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu (Crucea) asupra voastră… că jugul Meu este blând şi povara mea uşoară”. (Matei 11, 28-30). Mai mult, ne trage pe toţi la Sine: ,,Eu când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi  trage pe toţi la Mine. Iar pe aceasta o zicea arătând cu ce  moarte avea să moară”. (Ioan 12, 32-33).

Sfânta Scriptură arată clar că prin Cruce este preaslăvit Dumnezeu: Zis-a Domnul: Petre ,,vei întinde mâinile şi altul te va încinge… Iar aceasta a zis-o arătând cu ce fel de moarte va preaslăvi Petru pe Dumnezeu”. (Ioan 21, 18-19).

 

Prin jertfa Crucii se realizează mântuirea întregii lumi, în sens obiectiv și subiectiv.

 Mântuirea obiectivă este acțiunea lui Dumnezeu Tatăl prin care jertfește pe Unicul Său Fiu pentru noi, recuperându-ne în dragostea Duhului Său cel Sfânt și dătător de viață:

,,Căci într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, (spre răstignire) ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3, 16).

Mântuirea subiectivă, sau a fiecăruia în parte, se realizează în funcţie de felul în care Îl urmăm sau nu Îl urmăm pe Hristos pe Calea Crucii. Urmarea lui Hristos este  imposibilă dacă te lepezi de Cruce.

 Domnul Însuşi zice: ,,Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze!” (Matei 16,24).

Prin Simion din Cirena care L-a ajutat  să-Şi ducă Crucea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ni se face dator nouă şi întregii umanităţi în a pune mâna Sa şi a ne ajuta să ne ducem propria noastră cruce, uşurându-ne sarcina şi suferinţa. Altfel nu se explică cum, Cel ce a zidit toată făptura, căci: ,,Toate prin El  s-au făcut;  şi fără de El nimic nu s-a  făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), să devină, prin deşertarea de Sinele Său divin (deşertare numită de către teologi chenoză), atât de neputincios încât să nu-şi poată duce singur Crucea.

 

Sfânta Cruce este  armă de pace şi biruinţă asupra morţii.

Moartea am agonisit-o prin păcatul neascultării lui Adam, prin care noi toţi am păcătuit, căci: ,,în Adam toţi mor, iar în Hristos toţi învie”, (I Cor.15, 22) sau ,,Cei mulţi au murit prin greşeala unuia.” (Romani 5, 15). Eliberarea din moarte o dobândim prin ascultarea Fiului Omului care: ,,S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. (Filipeni, 2, 8)

 Dumnezeu Tatăl  a apucat Crucea ca pe o sabie a Duhului Său cel Sfânt, cu Fiul Său cel preaiubit pironit pe Ea şi a înfipt-o în mormântul lui Adam, omorând moartea în propriul ei locaş, deschizându-ne tuturor calea învierii şi vieţii.

 Oare, nu zicem în noaptea Învierii: ,,Unde-ţi este moarte biruinţa?!  Unde-ţi este moarte boldul tău!?  Moartea a fost înghiţită de biruinţa (Crucii)”. (I Corinteni 15, 54-55); sau: ,,Moarte ai luat un trup şi ai întâlnit în El Cerul!” (Slujba Învierii); sau ,,Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând”. (Troparul Învierii).

Locul răstignirii se numeşte Golgota, iar ,,golgota” înseamnă ,,craniu”, sau ,,căpăţână” umană. O tradiţie pioasă spune că atunci când au săpat la temelia Crucii au dezgropat un craniu şi două oase lungi, semnul morţii lui Adam, prin care toţi murim. De aceea sub unele Cruci se pictează acest semn al morţii biruite şi de aceea înfigem Crucea la căpătâiul mormintelor creştine, ca să arătăm că moartea nu ne mai stăpâneşte, căci prin Crucea lui Hristos s-a omorât moartea și am dobândit  şansa învierii.

Vă invităm să observați în cimitirele ortodoxe că nu scrie nicăieri ,,Aici e mortul cutare”, ci ,,Aici odihnește în Domnul, robul lui Dumnezeu...”,  în așteptarea Învierii.

Aşezăm Crucea pe morminte  pentru ca să ştie îngerul Învierii al cui fiu este cel de sub glie şi să-l cheme la viaţă veşnică.

 

Crucea este apărarea noastră

  Îngerul răzbunării lui Dumnezeu va cruţa pe cei pecetluiţi cu semnul  Sfintei Cruci, aşa cum stă scris în vedenia din cartea profetului Ezechiel, atunci când Dumnezeu  porunceşte unui mesager al răzbunări:

,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului şi însemnează cu  semnul crucii (cu litera ,,t” -,, tau” în lb. ebraică) pe fruntea oamenilor care gem şi plâng din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo. Iar celorlalţi bărbaţi, care avea fiecare în mână unealta sa ucigătoare, le-a zis : Mergeţi după el şi loviţi. Să nu aveţi nici o milă... Ucideţi şi nimiciţi bătrâni, fecioare, copii, femei, tineri, dar să nu vă atingeţi de nici un om ce poartă pe frunte semnul ,,t”. Să începeţi cu locul meu cel sfânt.” (Iezechiel 9, 4).

Înfricoşătoare imagine pentru bătrânii şi părinţii  ce nu sunt însemnaţi cu Sfânta Cruce, din propria lor voinţă, dar şi pentru copiii lor nevinovaţi pentru că părinţii nu i-au însemnat niciodată cu semnul Sfintei Cruci!

Acesta este motivul pentru care noi pecetluim copiii pe frunte,  cu semnul Crucii la Botez şi la Mirungere, cu ,,Pecetea Darului Duhului Sfânt”.

 La sfârşitul vieţii acesteia îi pecetluim omului groapa cu semnul Sfintei Cruci, în nădejdea zilei în care îngerul învierii îl va chema pe cel de sub Cruce la viaţa veşnică, zicând : ,,Se pecetluieşte cu semnul Sfintei Cruci mormântul acesta până la doua venire a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. (Molitfelnic. ,,Slujba înmormântării).

 

Sub semnul Sfintei Cruci  stă începutul şi sfârşitul lumii

Pomul Vieţii din mijlocul Edenului  prefigurează Crucea, iar la sfârşitul lumii ,,se va arăta pe cer Semnul Fiului Omului ” (Crucea Mântuitorului), (Matei 24, 30).

Din rodul pomului vieţii dacă se mânca se dobândea viaţa veşnică. El era sădit de Dumnezeu în ,,mijlocul raiului” (Facere 2,9).

După mii de ani de singurătate a omului, lui Dumnezeu i se face milă de făptura Sa, zidită după chipul Său, făptură care prin neascultare a intrat în moarte. Aşa că răsădește din nou Pomul Vieţii  pe  Golgota,      deschizându-ne calea spre roadele Sfintei Cruci.

 Roadele Crucii ca ,,Pom al Vieţii” sunt Cinstitul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Însuşi Domnul zice: ,,Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54) şi ,,cel ce mănâncă Această Pâine va fi viu în veci” (Ioan 6, 57).

Prin răstignire se recreează lumea, care prin împărtăşire cu roadele Crucii intră in ziua cea neînserată, a opta zi a creaţiei. Însăşi cifra 8,  pe orizontală, este semnul infinitului, iar Crucea este începutul acestei zile fără  sfârşit. ,,ziua cea neînesrată”, pe care ,,a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa”. (Imn pascal)

Omul împărtăşit cu Sfintele Taine reintră în starea de har, depăşind starea edenică. Aceasta pentru că Adam cel vechi nu s-a hrănit din roadele Pomului Vieţii.

Izgonirea din rai s-a petrecut pentru că în Adam îşi făcuse loc păcatul şi moartea.  Diavolul voia să-şi facă veşnică opera sa morbidă. L-ar fi îndemnat pe Adam cel  ,,înjugat cu moartea” să guste  din Pomul Vieţii, ca astfel, răul să devină nemuritor.

 Dumnezeu justifică izgonirea:  ,,Ca nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască veşnic” (Facere 3,22).

Duşmanul Crucii şi al vieţii  este  Diavolul !

 

Pe tot parcursul  operei de mântuire, Diavolul vrea să-l îndepărteze pe Hristos de Cruce:

- Când Domnul vesteşte ucenicilor patimile Sale, diavolul îşi face loc în inima ucenicului Petru, care Îi zice Domnului: ,,Fie-Ţi milă de Tine. Să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El i-a zis: Mergi înapoia Mea Satano !...Nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci ale oamenilor ! ” (Matei 16, 21-23).

  Deci, diavolul poate face ca unii creştini să cugete la Cruce ,,ca oamenii”, nu ca Dumnezeu, socotindu-L  pe Cel crucificat doar un simplu om, nu Dumnezeu şi Om,  care Îşi asumă debunăvăie jertfa Crucii, căci El zice : ,,Eu pentru Aceasta am venit” (Ioan 12, 27).  Hristos vrea să ne spună că: ,,Fără moarte nu poate fi înviere!”

Ori, scopul suprem al Jertfei Crucii nu e moartea Domnului, ci Învierea Lui şi a noastră.

-Ucenicul Petru recidivează şi scoate sabia să-L apere pe Hristos de Cruce. Domnul îi zice: ,,Pot să rog pe Tatăl să-Mi trimită douăsprezece legiuni de îngeri! Dar cum se vor împlini Scripturile,  că aşa trebuie să fie”  (Matei 26, 53-54).

 Diavolul, cel ce s-a ,,TĂIAT”(sectat, detașat) întâi din Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 12, 32-33 şi Apocalipsa 12, 10-12) lucrează şi cu inimile răstignitorilor, voind să-L despartă (detașeze) pe Hristos de Cruce,  «căci se îngrozea la vederea Ei » (Sfânta Taină a Maslului).

Astfel aceştia, inspiraţi de cel rău, zic: ,,Dacă e Fiul lui Dumnezeu să Se coboare de pe Cruce şi vom crede Lui”!  (Matei 27, 40).  Diavolul ştia şi simţea că opera lui morbidă va fi nimicită prin puterea ce vene din Cruce. Ca toţi cei pe care i-a rătăcit, cel rău voia un Hristos fără Cruce. Ori, fără Cruce nu este jertfă şi fără jertfă nu este mântuire !

 

Sfânta Cruce e ,,înălțare a Fiului lui Dumnezeu – Fiul Omului”

 Însăşi expresia:  ,,Să se coboare de pe Cruce” (Matei 27, 40)  arată că răstignirea este o înălţare a Fiului Omului, ca jertfă bine-plăcută lui Dumnezeu Tatăl. Alte două texte scripturistice arată clar că răstignirea este o înălţare, nu o înjosire:

-,,Acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi alungat afară. Eu când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi  trage pe toţi la Mine. Iar pe aceasta o zicea arătând cu ce  moarte avea să moară” (Ioan 12, 32-33).

-,,După cum Moise a înălţat şarpele în pustie aşa TREBUIE să Se ÎNALŢE Fiul Omului ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,14). Cuvântul: ,,trebuie” atestă necesitatea obligatorie a Jertfei Crucii.

Faptul că avea mâinile întinse arată dorinţa Sa de a cuprinde tot Universul şi de a-i ,,trage pe toţi la Sine” (Ioan 12, 33), eliberându-i prin Cruce de sub puterea diavolului, ,,stăpânitorul lumii acesteia”. (Ioan 12, 33).

 

Sfânta Cruce shimbă definitiv toată rânduiala creației

 

 Marea Jertfă de pe Golgota  a schimbat definitiv rânduiala  creaţiei, reaşezând  lucrurile la o stare superioară chiar şi celei de dinainte de cădere. Diavolul, ,,stăpânitorul lumii” (Ioan 12, 33) a fost biruit, moartea a fost ,,călcată” de către Hristos, părintele vieţii, deschizând prin Crucea şi Învierea Sa calea spre învierea tuturor.

 Însuşi Domnul, văzând Mântuirea cum creşte ca un crin în pământ pustiu,  zice: ,,Datu-Mi-s’a  toată puterea în cer şi pe pământ… Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. (Matei 28, 18-20).

Este, deci,  un război universal actul Crucificării, ~Marea Jertfă izbăvitoare~, în care iese învingător Hristos, prin Crucea Sa, zicând: ,,Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.” (Apocalipsa 1,17-18).

 

De ce zicem că e Sfântă Crucea lui Hristos

Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este sfântă pentru că Sângele lui Hristos sfinţeşte. Și, Sfânt al Sfinţilor şi izvor de sfinţenie este Cel răstignit pe Ea.

Aproape toţi creştinii sunt de acord că Sângele lui Hristos sfinţeşte. Scriptura zice ,,De vreme ce sângele taurilor şi ţapilor…îi sfinţeşte spre curăţirea trupurilor, cu cât mai vârtos (sfinţeşte) Sângele lui Hristos!” (Evrei 9, 11-14).  Şi, dacă sfinţeşte, ce a sfinţit întâi? A sfinţit Crucea, piroanele, cununa de spini, năframa Veronicăi şi pământul pe care a curs Sfântul Sânge. De aceea locurile acelea au fost numite de către creştinătate ,,Locurile Sfinte”.

 

,,S-a răstignit” sau ,,a fost răstignit”

 

,,De aceea mă iubeşte Tatăl, că Eu viaţa Mi-o pun… nimeni n-o ia de la mine, ci Eu Însumi o pun.” (Ioan 10, 17-18).

Potrivit textului scripturistic de mai sus acţiunea răstignirii este, indubitabil, voia lui Dumnezeu, nu voia unor oameni. Însuşi Domnul lămureşte acesta răspunzând lui Pilat, în momentul în care acesta zice: ,,Am putere să te eliberez  şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: ,,N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată ţie de sus” (Ioan 19, 10-11).

Noi zicem în ,,Simbolul Credinţei” că: ,,S-a răstignit pentru noi şi pentru mântuirea noastră.” Este aici o deosebire uriaşă de abordare a temei răstignirii, care generează atitudinea faţă de  Sfânta Cruce, deoarece întâlnim creştini care zic că Hristos ,,a fost răstignit”.

Rătăcirea constă în faptul că ei cred că Hristos a fost doar un simplu om, pe care nişte oameni răi l-au prins şi l-au omorât pe un  lemn. Apoi,  ,,Isus ar fi fost înviat de către Dumnezeu şi asociat la Divinitate”. Uriașă rătăcire!

Este de remarcat că folosesc cu preponderenţă doar numele ,,Naturii Umane” din Hristos: ,,Domnul Isus”, rareori fiind folosit numele Hristos (Mesia) sau ,,Unsul Lui Dumnezeu”, nume ce defineşte ,,Natura Sa Divină”.  

În aceste condiţii, când vorbesc despre Cruce, văd ,,funia în casa spânzuratului”. Numai că, Iisus  Hristos nu este doar un om, ci este Dumnezeu şi Om.

Cei care cred că Iisus Hristos este Dumnezeu şi Om  fac o eroare şi mai  gravă zicând că ,,a fost răstignit”.

Cât de mândru poate fi un om încât să creadă că-L poate răstigni pe Dumnezeu, împotriva voinţei lui Dumnezeu?!

Şi dacă a fost voinţa lui Dumnezeu să se răstignească pentru noi, căci Domnul zice: „aşa trebuie să fie” (Matei 26, 53-54) atunci, cine dă dreptul unui om să spună că voinţa lui Dumnezeu nu e bună? 

Vedeţi dragi creştini cum  se opun unii voii lui Dumnezeu, despărţindu-L pe Hristos de Crucea Sa?!

 

Crucea este locul în care Dumnezeu se reîntâlneşte  cu omul.

Pe verticala relaţiei Dumnezeu – om, Dumnezeu revarsă Harul Său peste lume, iar pe orizontala relaţiei, omul urcă spre Dumnezeu  prin credinţă şi fapte bune. Locul întâlnirii este centrul Sfintei Cruci. Verticalitatea divină a Crucii e ca o scară gradată. Cu cât poţi urca mai sus cu orizontalitatea eforturilor tale, cu atât e  mai bine și e mai frumoasă ,,Crucea vieții tale”.

 Locul întâlnirii noastre cu Dumnezeu nu este nici la altarele păgâne idolatre,  nici la altarele templului Vechiului Testament, (cu atât mai puţin în casele de rugăciune, impropriu numite biserici, pentru că o biserică are  totdeauna altar, ... de la tribunele cărora se scandează că Sfânta Cruce e ,,ocară” (Evrei 13, 13) pentru Domnul), ci la altarul Bisericii lui Dumnezeu.

 Iată textul întreg din Sfânta Scriptură, cu înțelesul lui corect, nu distorsionat: ,,Ca El să sfinţească poporul cu Sângele Său a pătimit în afara porţii (cetăţii şi templului din Ierusalim). Să ieşim la El, în afara taberei, purtându-I ocara.” (Evrei 13, 13).

Aşa cum El Cel fără păcat, a purtat ocara păcatelor noastre, pironindu-le pe Cruce, aşa şi noi trebuie să purtăm Crucea sfinţită de Sfânt Trupul şi Sfântul Sânge  asupra noastră, ca să ne aducem constant aminte că El şi-a dat viaţa pentru noi, mântuindu-ne de ocara propriilor noastre păcate. Altfel spus, ceea ce credeau unii că e ,,ocară” pentru Hristos, este ,,Gloria noastră”.

 Ieşirea ,,în afara taberei, purtându-I ocara” înseamnă  părăsirea taberei celor din Vechiul Testament, adică a Legii Vechi şi întemeierea sub semnul Sfânt al Crucii a Bisericii creştine, nicidecum părăsirea Bisericii, așa cum fac unii.

 

Crucea este Altarul de jertfă a Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.

Altarele Vechiului Testament  erau sub formă de cruce, (Ieşire 27,2) căci tabla de deasupra altarului, potrivit poruncii divine, era pătrată, din ea ieşind patru coarne, deci  e o cruce perfectă.

 Cele patru coarne ale altarului erau unse de preoţi cu sângele jertfei, în felul acesta se sfinţea altarul.

 Tot aşa Marele Preot (Arhiereul) Iisus Hristos  S-a dat pe Sine, Mielul Divin,  ca jertfă de răscumpărare pentru noi, pe Altarul propriei Sale jertfe: CRUCEA, pe care a sfinţit-o cu scump Sângele Său. În partea de jos prin pironirea picioarelor, în lateral prin rănile mâinilor, iar partea de sus cu părul capului rănit de cununa de spini.

Dumnezeu Tatăl ,,ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan 4, 10) şi ,,Sângele lui Iisus Fiul lui Dumnezeu ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (I Ioan 1, 7).

 

Crucea este împăcarea noastră cu Dumnezeu

,,Hristos a desfiinţat vrăjmăşia în Trupul Său…împăcându-ne cu Dumnezeu prin Cruce, omorând prin ea vrăjmăşia,…făcându-ne împreună cetăţeni cu Sfinţii şi casnici ai Lui Dumnezeu” (Efeseni 2,16).

Crucea este semnul sfârşitului lumii acesteia şi speranţa învierii noastre.

Domnul a zis: ,,Atunci se va arăta pe cer Semnul Fiului Omului şi vor vedea pe Fiul Omului  venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă.” (Matei 24,30).

 

Crucea este semnul creştinătăţii

Crucea este semnul creştinătăţii aşa cum semiluna e semnul islamului, iar steaua lui David este semnul mozaismului. Cine fuge de sub umbra Crucii nu este creştin!

 

Crucea a fost proorocită şi prefigurată  în Vechiul Testament.

 Prima prefigurare este Pomul Vieţii din mijlocul raiului (Facere 2, 9).

 A doua este corabia lui Noe, construită din lemne îmbinate în cruce, prin ea mântuindu-se lumea printr-un om. (Facere 6, 14).

A treia  prefigurare este sângele mielului pascal, cu care, la porunca lui Dumnezeu, înaintea ieşirii din Egipt, evreii care doreau să nu moară, trebuia să ungă îmbinările de le uşa caselor lor (Ieşire 12, 7). Tot  aşa şi noi ungând cu Sfântul Sânge al Mielului Lui Dumnezeu, prin Împărtăşanie, îmbinarea negrăită dintre sufletul şi trupul nostru, nu vom fi cuprinşi de îngerul morţii, ci vom avea viaţă veşnică.

 A patra este toiagul lui Moise cu care acesta făcând semnul Crucii, la porunca lui Dumnezeu, desparte şi uneşte apele Mării Roşii, salvându-şi poporul (Ieşire 14,16). O cântare bisericească zice: ,,Crucea însemnând Moise, cu toiagul Marea Roşie a despărţit”. (Mineiul lunii septembrie)

Şarpele de aramă ridicat de Moise în pustie este cea mai clară prefigurare a Sfintei Cruci. (Numeri 21, u.) Însuşi Mântuitorul Îşi anunţă patimile făcând referire la acest text profetic, zicând: ,,După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa TREBUIE să Se înalţe Fiul Omului ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,14). Cuvântul ,,trebuie” arată, cum am mai spus, necesitatea Jertfei Crucii. Vederea Crucii lui Hristos aduce mântuire. De aceea creştinii au ridicat atâtea Răstigniri la toate răspântiile şi pe turlele bisericilor.

  A şasea prefigurare se află în lupta cu amaleciţii. Moise simbolizează pe Mântuitorul răstignit, când la porunca lui Dumnezeu îşi întinde mâinile în semnul Crucii, prin aceasta biruinţa evreilor este deplină. ,,Au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui…apoi a ridicat Moise un altar căruia i-a pus numele ,,Domnul este scăparea mea”. (Ieşire 17, 11-16). Aici sunt prefigurate: ,,scăparea” sau mântuirea prin Jertfa Crucii şi întunericul (eclipsa soarelui) din timpul răstignirii Domnului (Luca 23, 44-45).

 A şaptea prefigurare a Crucii este pe Tablele Legii. Pe prima tablă sunt  poruncile pentru cinstirea lui Dumnezeu, adică relaţia noastră pe verticală cu divinitatea. Pe a doua tablă sunt poruncile care reglementează datoriile noastre faţă de semeni, adică pe orizontala relaţiei. (Ieşire 20, 1-17).

 Mai sunt multe alte proorociri despre Sfânta Cruce, ca aducătoare de mântuire. Socotim însă că cele expuse mai sus sunt suficiente pentru a ne fundamenta pe textele biblice, cinstirea Sfintei Cruci.

 

De ce ne închinăm Crucii

 Pentru că Sfânta Scriptură ne învaţă că: ,,Ne vom închina la locul unde au stat picioarele Lui” (Psalmul 131,7). Deci închinarea nu se face numai lui Dumnezeu, ci şi lucrurilor şi locurilor pe care le-a sfinţit Dumnezeu prin prezenţa Sa şi prin atingere de ele.

Picioarele lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru au stat ţintuite pe Cruce şi în pântecele Maicii Sale. Creştinii evlavioşi nu sărută icoana Crucii mai sus de locul ţintuirii picioarelor Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe un ,,forum” (www.ortho-logia.com/Romanian...) un neoprotestant răspundea unui ortodox: ,,Mă întrebi despre semnul crucii. De ce nu-l practicăm? Pentru acelaşi motiv pentru care nu practicăm nici semnul peştelui, nici o multime de alte taine şi obiceiuri ,,inventate” ca supliment pentru religia în duh şi în adevăr. Voi ortodocşii cultivaţi forme fără fond!”

Răspunsul ortodoxului e uluitor:  Fond fără forme e imposibil de cultivat. Deşi credeţi că slujiţi doar ,,fondul”, cultivaţi alte forme, străine de cele de la început, ale voastre, spre a  pune în evidenţă ,,fondul” aşa cum îl înţelegeţi.

                ,,Lumea căzută a devenit „opacă”,  în sensul că din cauza păcatului ascunde revelarea lui Dumnezeu. Dar prin sfinţire sau îndumnezeire, creaţia devine „transparentă” prin aceea că îl relevă pe Dumnezeu. Dumnezeu se revelează (descoperă) în „icoane” ... care poartă chipul şi asemănarea Lui. Hristos este icoana Tatălui, omul este icoana lui Hristos, icoanele din biserici (ca obiecte fizice) sunt icoane ale lui Hristos, sau ale lui Hristos care ia chip în sfinţi. Liturghia este o icoana a slujbei şi închinării din ceruri, după cum şi modelul templului primit de Moise este o icoană a ceea ce este în ceruri.  Împărăţia lui Dumnezeu invadează lumea prin Biserică. Împărăţia este aici, dar nu în întregime aici. Împărăţia lui Dumnezeu este o revelare şi o participare a lui Dumnezeu în creaţie. Dumnezeu iubeşte creaţia, doreşte să se unească cu ea şi să se exprime prin ea”. (Ibidem)

 

De ce ne facem semnul Sfintei Cruci

În convorbirea cu femeia samarineancă Mântuitorul este întrebat: ,,cum şi unde trebuie să ne închinăm?”

,,Iisus i-a zis:  Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui… Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători  se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr, că Tatăl astfel de închinători doreşte.” (Ioan 4, 21-23).

 Găsim aici descrise clar Persoanele Treimice la care ne închinăm: Tatăl şi Duhul Sfânt, iar Fiul este ,,Adevărul”, căci Însuşi zice: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.  Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6).

 Tragem de aici concluzia că există şi altfel de închinători, nedoriţi de către Tatăl. Cine nu se închină aşa: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, ci în alt fel, nu este un ,,adevărat închinător!”.

Porunca vestită de Hristos că a sosit ceasul ca noi, adevăraţii închinători, să ne închinăm însemnându-ne cu chipul Crucii este atestată încă din primele veacuri creştine. Acum  1800 de ani Tertulian scrie în cartea ,,De corona militis” următoarele: ,,La fiecare pas şi la fiecare faptă noi creştinii ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.” (,,De corona militis” . Colecţia  Migne.  C.3 P. L. II. Col. 99).

Tot în acele vremi ale creştinismului timpuriu Sf. Dionisie Areopagitul zice: ,,Când ne facem semnul Crucii cugetăm la slăvirea Celui ce S-a  răstignit pentru noi pe Ea şi arătăm credinţa în Cele Trei Ipostasuri” (Colecţia Migne: Dionisie Areopagitul: ,,Ierarhia bisericească” VI, 3. 135.)

Pe cele mai vechi vestigii creştine, încă din secolul  I,  se găseşte semnul Crucii.

În altă ordine de idei, matematicienii înseamnă orice plus cu o cruce, iar geografii găsesc orice localitate de pe glob în centrul unei cruci, adică: longitudine X, latitudine Y, intersectarea lor este o cruce perfectă. În centrul unei asemenea cruci te găseşte Dumnezeu şi pe tine, cititorule!

 Medicii socotesc crucea ca ,,salvare” (mântuire), având ca semn distinctiv Crucea Roşie.

Acestea sunt doar câteva din sensurile Crucii, care ne determină să o cinstim în mod deosebit, ca mântuitoare şi ca semn distinctiv al creştinismului.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă, zicând: ,,Am judecat să nu aşez între voi (spre cinstire) altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit”. (I Corinteni  2,2).

Acelora care acceptă cu greu că prin Sfântul Sânge a fost sfinţită doar Crucea pe care a fost răstignit Hristos, nu şi alte cruci, le putem replica astfel: Atunci, nici Biblia pe care  o ai în mână nu e cuvâtul lui Dumnezeu, ci e doar o copie a prototipului!

În ce priveşte atitudinea faţă de cei ce se smintesc din cauza cinstirii Crucii, Sfântul Apostol Pavel este drastic: ,,O, de s-ar  tăia de tot cei ce vă răzvrătesc și smintesc pe voi! (Galateni 5, 11-12).

Trebuie să-i conştientizăm pe unii creştini care se poartă ca ,,…duşmani ai Crucii lui Hristos” (Filipeni 3, 18-19), că Sfântul Apostol Pavel avertizează  foarte clar, plângându-le de milă, că: ,,Vă spun acum cu lacrimi, că sunt unii care se poartă ca dușmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pierirea”  (Filipeni 3, 18-19).