Magda Isanos, mesagera ,,cântecului necântat”

         Numele ei nu apare în manualele noastre de limba română și nici nu este trecut pe lista lecturilor obligatorii pentru elevi. Cei care au citit, chiar și întâmplător câteva din poeziile sale, au putut simți  emoția  și sensibilitatea verbului  ,,a trăi”. S-a născut dincolo de Prut la Costiujeni, în imediata apropiere de Chișinău, la 17 aprilie 1916, în familia medicilor Mihai și Elisabeta Isanos, care s-au ocupat de formarea ei intelectuală, încă din frageda-i copilărie. Deși se afla sub influențele paternale, ,,fetița cu ochii plini de tristețe” se simte atrasă de literatură și debutează în clasa a VI-a cu poezia ,,Aș vrea un basm ”, publicată  în revista ,,Licurici ” nr. 2 din 1932 : ,,Aș vrea un basm, dar cine să mi-l spună/când a tăcut de-o vreme chiar și vântul ?/ E focul stins și noaptea-i fără lună,/ și muzei mele i-a-nghețat cuvântul. …/

           A mai publicat versuri în Crai nou, apoi în Viața Basarabiei, Pagini basarabene, Cuget moldovenesc ș.a. În 1934, când se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, colaborează la Viața Românească, Însemnări ieșene, Iașul, Jurnalul literar, Adevărul literar și artistic, Universul literar etc. Chiar dacă a devenit o avocată de succes, acest lucru nu a împiedicat-o să devină și un om al culturii. S-a stins din viață la doar 28 de ani, la 17 noiembrie 1944, în casa părinților ei din București, din cauza unei miocardite severe și o boală incurabilă de inimă, lăsând în urmă o singură fiică, Elisabeta -  la rândul ei viitoare poetă – un soț îndurerat, pe scriitorul Eusebiu Camilar și o colecție de poezie românească, impregnată de tristețe, frumusețe și candoare. : ,,Vreau să trăiesc, vreau să iubesc, vreau să spun oamenilor că e frumos să fii viu ”, scria chiar în timp ce moartea o privea de aproape. Și tot atunci adresa rugămintea celor din jur: ,,Nu plângeți pentru mine. Eu nu mor. Eu doar mă mut într-o poezie”.

              În timpul scurtei sale vieți a publicat un singur volum de versuri, intitulat modest ,,Poezii”, apoi au apărut postum volumele : Cântarea munților (1945 ), Țara luminii (1946), Poezii (1947), Versuri (1964), Confesiuni lirice (1989), urmate de câteva antologii, între care și cele realizate de  Elisabeta Isanos și criticul literar Marin Bucur. Acesta din urmă, avea să scrie mai târziu : ,,Magda Isanos a creat un univers poetic nou, conceput pe o dimensiune sufletească deosebită, sub semnul unei arderi profunde”. Pe aceeași linie se situează și Nicolae Manolescu care subliniază : ,, Magda Isanos a scris versuri în care se simte tălăzuirea oceanului când se stârnește furtuna, versuri uriașe, poate cele dintâi versuri uriașe, pe care le-a scris o fiică a poporului nostru”. Cuvinte de o aleasă prețuire și admirație scriu și cei mai valoroși critici literari, precum  Pompiliu Constantinescu, Alexandru Piru, Constantin Ciopraga, Șerban Cioculescu, Garabet Ibrăileanu ș.a.

             Citind poeziile Magdei Isanos, am rămas profund impresionat de frumusețea versurilor sale. Cuvintele ei pot fi luate drept o adevărată spovedanie : ,, Dac-aș ști că prin moartea mea se schimbă măcar un strop din nedreptățile lumii, sunt gata să mor ” Și pentru că viața ei nu a mai apucat să înflorească, Magda se roagă Divinității să-i dăruiască timp să-și isprăvească cântecul sufletului pe care să-l lase oamenilor ,,drept pâine la popas” :,,Doamne, nu pot pleca, n-am terminat !/Deschide colivia să zboare…/ Cântecele mele nerăbdătoare” ! Versurile sale ne atrag atenția prin simplitate și sinceritate, prin felul în care vorbesc despre natură, iubire, fragilitatea omului, trecerea timpului și moarte. Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale este poezia ,,Murim…ca mâine”, un text tulburător despre scurtimea existenței și despre lucrurile pe care oamenii uită să le prețuiască : ,, Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/găsi atâta vreme pentru ură,/ când viața e abia o picătură/între minutu-acesta care bate/ și celălalt - și-mi pare nențeles/ și trist că nu privim  la cer mai des/, că nu culegem flori și nu zâmbim/ noi, care-așa de repede murim”.

             Poeta pornește de la o observație simplă  : natura va continua să existe și după dispariția noastră. Pomii vor înverzi, anotimpurile vor trece, iar lumea își va urma cursul. Poemul nu este despre moarte. Este în egală măsură despre nevoia de a privi cerul, de a culege flori, de a zâmbi și de a acorda mai multă atenție prezentului. Autoarea versurilor vorbește cu viața,  cu Dumnezeu și cu anotimpurile, ca și cum toate ar putea răspunde la întrebările sale. Reprezentativ pentru scrisul Magdei Isanos este poemul ,,Pomii cei tineri” din volumul cu același titlu, îngrijit de fiica ei Elisabeta, apărut în 2003. Prin el vorbește despre rostul omului pe pământ, despre iubire și credință : ,,Pomii cei tineri, în dimineața de marte,/unii lângă alții au stat să se roage -/frunțile lor străluceau inspirate deasupra/ pământului încă-n zăpezi./ Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plângem,/ ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi/ și pregătim o orgă de brazi pentru vânturi,/ soare de-aramă,/ zeu totdeauna rotund ”.     Poezia ,,În diminețile clare” este o confesiune lirică marcată de antiteza dintre vitalitatea solară și presimțirea fragilității existențiale : ,,Uneori, în diminețile clare,/ mă uit drept în soare râzând/ și nu pot crede c-am să mor în curând ;/ viața mea sună înalt, fără-ntristare/ Cred în ea, cred în numele ei/și-n culorile-anotimpului meu,/

             Magda Isanos ne-a învățat că viața nu se măsoară în ani, ci în intensitatea cu care trăim. De o  reală emoție  se dovedește a fi poezia ,,Copilul meu…să nu mă cauți… ”Copilul meu, să nu mă cauți. Toate/ îți vor vorbi de mine cu dreptate./După ce n-am să mai fiu,/ să nu spui : ,,Pentru mama mai târziu”./ Să știi că am să râd în flori/ și c-am să-nconjor de multe ori/cu nourii  și cu ploaia ogrăzile/ unde mi-am petrecut amiezile./Dacă suferi, să mă chemi serile,/și am să vin lângă inima ta, /de-ar trebui să străbat zările /și marea cu aripa mea”. În același registru liric se află și poemul,,Viață, nu mă părăsi !” prin care poeta se adresează direct vieții , folosind verbele la imperativ, pentru a transforma sentimentul fragilității într-o revendicare luminoasă în fața  morții : ,, Viață nu mă părăsi în răsăritul acesta,/ privește fruntea mea de pe-acum aurie./Și aerul din cauza viitoarelor fructe/ e rumen și plin ”.

            Tema iubirii este tratată în poezia ,,Eu nu regret” în care sunt surprinse sentimente de nostalgie și de tristețe pricinuite de amintirea unei iubiri trecute :, Eu nu regret povestea de iubire,/dar e nespus de trist și de ciudat/să simți c-asemeni unui fir subțire/ceva frumos din tine s-a sfărmat ”.

            Poezia Magdei Isanos a rămas mai puternică decât timpul. Și poate că în lumea în care a trecut, ,,poeta care a vorbit cu moartea și a iubit viața până la lacrimi ” scrie în continuare despre iubire, despre cer și despre speranță, pentru că un suflet ca al ei nu se poate opri.

 

Mircea Daroși

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5