Lumina Învierii în operele scriitorilor noştri

Ne este dor de Dumnezeu în fiecare Duminică şi în orice zi de sărbătoare sfântă după care tânjim spre înălţarea noastră sufletească, cum planta tânjeşte după lumină şi omul bătrân după trecuta lui tinereţe.
Aşteptăm de fiecare dată sărbătorile creştineşti care se deschid în sufletul nostru ca o ,,catedrală sonoră’’. Ele vin şi se duc, deşi sunt ale noastre, ne măsoară doar clipele vieţii, ne mângâie şi ne alină dorul care nu se vindecă niciodată. El este etern şi specific sufletului românesc în care arde mereu aceeaşi chemare. O chemare ce vine din adâncuri şi se prelungeşte din suflet în suflet ca un ecou al mântuirii umane. Este lumina care dă culoare vieţii, întreţine flacăra bucuriei şi a iubirii, înnobilează moştenirea de peste veacuri.
Din lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au inspirat mulţi oameni de artă, realizând adevărate capodopere în literatură , muzică, pictură şi în toate celelalte domenii ale frumuseţii spirituale. Poeţii români au scris despre Răstignire şi Înviere, retrăind fiecare în felul lui momentele mântuitoare pentru omenire. Vasile Voiculescu scrie poemul,, Pe cruce’’în care descrie chipul însângerat al Mântuitorului : ,, Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă / Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii. / Pe stâncile golgotei tot cerul Palestinei/ Părea că varsă lavă...’’
Troparul Paştilor este cel mai triumfal imn pe care l-a cântat şi l-a auzit vreodată neamul omenesc. El creează în noi, creştinii, o stare sufletească ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Mihai Eminescu l-a înnobilat în poezia ,, Învierea’’ : ,,Cristos a înviat din morţi / Cu cetele sfinte, / Cu moartea pre moarte călcând-o / Lumina ducând-o / Celor din morminte’’. Alexe Mateevici a scris poemul de inspiraţie pascală : ,, Cântaţi cu bucurie acelui ce-a scăpat / Pe om şi omenirea de moarte sufletească. / E Paştele ! Hristos a înviat ! / Iubire între oameni şi pace să domnească’’.
Octavian Goga, poetul ,, pătimirii noastre, credinciosul ce bate la porţile fiecărei idei, întrebând de Dumnezeu, rămâne misionarul durerilor şi patimilor lui Iisus pentru care găseşte semnificaţii deosebite : ,, Deschideţi larg poarta cărunţilor brazi, / Să vie-mpăratul măririi, / Să mângâie jalea nestinsului dor, / Să-mpace durerile firii’’. Preluând titlul vestirii dătătoare de speranţe şi bucurie creştină, Alexandru Vlahuţă face din poezia,, Cristos a înviat’’ un adevărat compendiu liric despre naşterea, patimile şi învăţătura Mântuitorului, stăruind asupra unei trăsături definitorii a moralei creştine, aceea a toleranţei , de care avem atâta nevoie.La George Coşbuc, sentimentul religios este implicat în viaţa satului patriarhal:,, Şi cât e de frumos în sat, / Creştinii vin tăcuţi la vale / Şi doi de se-ntâlnesc în cale / Îşi zic, Hristos a înviat’’
Nu poate fi uitat nici poetul Radu Gyr, cel care a trecut prin închisorile comuniste, unde Iisus este alături de el şi-i mângâie suferinţa : ,, Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.../ S-a aşezat lângă mine pe rogojină./ Pe glezne avea urme de cuie şi rugină, / Parcă purtase lanţuri cândva..../Când m-am deşteptat din afunda genune... /Iisus nu era nicăieri... / Unde eşti Doamne ! Am urlat la zăbrele./ Din lună venea fum de căţui.../ M-am pipăit...şi pe mâinile mele,/Am găsit urmele cuielor Lui’’
Învierea este sărbătoarea nădejdilor şi năzuinţelor, este simbolul jertfei supreme pentru iubirea aproapelui şi semnul renaşterii noastre spirituale.