Consiliul Judeţean va moderniza două săli ale Cinematografului Dacia
Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că instituţia pe care o coordonează va amenaja sălile A şi C ale Cinematografului Dacia. Deocamdată, costurile la care se ridică o asemenea investiţie, Consiliul Judeţean urmând să elaboreze un studiu de fezabilitate.
„Da, Consiliul Judeţean a preluat Cinematograful Dacia. Ce, Primăria Bistriţa trebuia să-l preia neapărat, adică ce pot face ei, noi nu putem face? Avem şi noi nevoie de o sală, nu neapărat de spectacol. O să-i redăm funcţionarea pe care o avea iniţial, de cinematograf, o să-l reabilităm şi o să fie în funcţionare pentru publicul bistriţean şi nu numai. Şi acolo o să se întâlnească şi alte manifestări, indiferent de formă, cine va dori va depune cerere şi se va bucura de ceea ce o sală de 300 locuri poate să ofere. Acum facem SF-UL, am prins pe acest capitol inclusiv sala de la Cinematograful Dacia”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, în cadrul unei conferinţe de presă.
Până se apucă de treabă Consiliul Judeţean, speranţele se leagă de cei de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" (RADEF), regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat. Aceştia au anunţat că vor amenaja o minisală „Caffe Cinema 3 D”, la Bistriţa, pentru 2012 din acest proiect mai făcând parte locaţii din Alba Iulia, Deva, Hunedoara, Timişoara, Arad, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi Constanţa.
Citiţi şi:
- “România Film” va inaugura Caffe Cinema 3D
- România Film prezintă…Cinema 3D la Bistriţa
- Cinematograful Dacia se transformă în Centrul Cultural “Valeria Peter Predescu”
- Consiliul Judeţean preia şi Sala B a Cinematografului Dacia. Destinaţia – sală de cinematograf
- Preşedintele Moldovan: În scurt timp, începe modernizarea Cinematografului Dacia
Adaugă comentariu nou