Josenii O perlă între perlele Bârgaielor

De câte ori rememorez anii copilăriei în Joseni îmi aduc aminte de prieteni, de anii de şcoală, de învăţători şi profesori şi mai ales îmi aduc aminte de tot ce a însemnat devenirea noastră ca oameni, având exemple mulţi dintre josenari, indiferent că s-au numit Toader Andreica, Traian Galben, Victor Luncan, Ioan Mânzat, Simion Cristea sau profesorii şi învăţătorii care m-au uimit cu câte ştiu şi m-au uimit mai ales cu câtă ştiinţă, dexteritate, pricepere şi mai ales răbdare ne-au împărtăşit şi nouă, elevilor, multe din tainele pe care ei le ştiau atât de bine şi nu aveau nicio rezervă a ni le împărtăşi şi nouă.

Nume? Toţi, fără excepţie, dar şi cei ce i-au precedat sau i-au urmat ar trebui nominalizaţi. Merită cu prisosinţă, şi eu, ca şi alţii dintre foştii elevi, mă mândresc că le-am fost învăţăcel, sau mă mândresc cu cei care mi-au fost colegi dar am avut şi cinstea de a-mi fi, mulţi, prieteni.

Anii de şcoală au fost minunaţi ca şi zburdălniciile ce le-au însoţit multe dintre zile.

Joseniul a trăit şi trăieşte prin oamenii săi, prin cei ce au ştiut să fie buni gospodari, pricepuţi agricultori şi experţi în creşterea animalelor.

Cei de aici, ca şi cei din Rus ori Mijloceni n-au uitat nicio clipă că sunt români, au fost totdeauna cinstiţi şi demni, dar mai ales au ştiut să fie ataşaţi cu o profundă mândrie locală statutului de români şi bârgăuani.

Acum, alte generaţii, alte preocupări, dar mereu aceiaşi oameni străbătători şi dornici să facă din casele şi aşezările lor adevărate simboluri de confort şi de perenitate, pentru că, nu-i aşa, aici avem strămoşii, avem părinţii, avem copii.

Mulţi înnobilând glia, mulţi făcând cinste gliei. Fie că au trecut la cele veşnice, fie că sunt în viaţă fiind angrenaţi în muncile onorante cu care se îndeletnicesc.

Josenarii sunt oameni adevăraţi şi ştiu ce trebuie să facă pentru a da valoare acestui statut.

Acum, în fruntea josenarilor se află un fiu al comunei, un tânăr provenit dintr-o familie de oameni aşezaţi, de aleasă omenie, om şi oameni din Mijloceni, un om care împreună cu consilierii vor să facă treabă şi să realizeze lucruri deosebite pentru comunitatea în fruntea căreia se află.

Dintre gândurile primarului?

Voi aminti doar câteva: drumurile, şcolile, crearea unor condiţii bune pentru oamenii şi specialiştii care contribuie la multele lucruri cu care josenarii se mândresc, dar nu sunt uitaţi nici cei în vârstă, iar un Muzeu al Văii Bârgăului crede Tinu Ciotmonda, pentru că acesta este numele primarului, s-ar asorta mănuşă cu această adevărată perlă a Văii Bârgaielor, care este comuna Josenii Bârgăului.

Oameni ce se străduiesc să facă din comuna lor o ţintă căutată pentru turismul sătesc şi un obiectiv solicitat pentru căutătorii de autentic, de tradiţii, de frumuseţe.

Mă mândresc şi din aceste motive cu comuna în care am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea.

prof. Adrian L. Mănarcă

Cetăţean de Onoare al comunei Josenii Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5