Nicolae Avram, în USR

Nicolae Avram a fost confirmat ca membru stagiar al USR, filiala Cluj, la sedinta de Consiliu de la Bucuresti. Nicolae Avram s-a născut pe 21 decembrie 1966 în oraşul Năsăud, jud: Bistriţa-Năsăud. Licenţiat în drept. Debut: revista Steaua, 1982

Volume: Cântece de sinucigaş (cartea I), 2000; Litanii pentru diavol, 2006; Cântece de sinucigaş (cartea a doua), 2008; Federeii, 2010.

Îngrijitorul ediţiei Aurel Onişor, Iată cina. Iată taina, 2007

Marele premiu „Nicolae Labiş”, 1997; Marele premiu „Dimitrie Bolintineanu”, 1997; Marele premiu „Astra”, Braşov, 1985; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, la Concursul naţional de poezie „George Coşbuc”, Bistriţa, 2000, preşedintele juriului Cezar Ivănescu; Premiul literar „Radu Săplăcan” pentru „Cântece de sinucigaş, 2008.

Prezent în vol. Atelierele poeziei, de Mircea A. Diaconu, Editura Ideea Europeană, 2005 şi în vol. Pretexte - Antologie Dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud.

([email protected])

* * *

„Avem de a face cu un poet adevărat, Nicolae Avram din Beclean (Bistriţa-Năsăud), un poet al cărui «cinism» liric, de mare forţă, frizează tragismul existenţial, altminteri decât în «joaca de-a tragicul» întâlnită la mulţi poeţi postmodernişti de profesie.” (Constantin Stănescu)

„Cu dezgust, umilinţă, patimă dar mai ales cinism, Nicolae Avram deconspiră nostalgii şi orori, autoflagelându-se cu aceeaşi furie şi meticulozitate cu care construieşte imagini de mare forţă. Pe cât de multă existenţă, pe atât de multă experienţă poetică implicată în poezia sa, încât nu ştii ce să preţuieşti mai întâi. Oricum, a preţui sună puţin cam nepotrivit şi oarecum vinovat în acest context, căci ar trebui fie să te înfiori şi să te cutremuri, fie să negi tu existenţa, într-un gest de aceeaşi intensitate. Forţa acestei poezii stă în adevărul trăirii şi în concentrarea imaginilor.” (Mircea A. Diaconu)

„Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist şi se află la polul opus modelului «optzecist»; el scrie o poezie intens tragică (şi în descendenţa marilor poeţi tragici), pe care aş numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal şi ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt-întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram.” (Raluca Dună)

„Trebuie să înţelegem că nimic nu este apocaliptic aici, pentru că orice „mântuire” este exclusă. Viziunile catastrofice ale expresioniştilor sunt şi ele departe, deşi o stimulare din acea direcţie nu este exclusă. Poetul simte cu putere riscul dezintegrării de sine care îl fascinează şi îi forţează limitele. E o zonă de spectacol total în care au acces doar cei care trec prin încercările limbajului şi acceptă că fac parte din peisaj: „Eu sunt ticălos ca şi voi/ Şi iubesc violul şi crima.” (Andrei Moldovan)

„Lumea federeilor e o lume de întuneric, iar într-o lume neagră nu poţi decât să bâjbâi, ferindu-te cât poţi de lovituri. Un volum pe de-a-ntregul viu, pulsând de un sânge toxic, „Federeii” e una dintre puţinele cărţi de poezie nouă care-şi ţin cititorul în mână de la un capăt la celălalt. Cu un perfect dozaj al tensiunii lirice, fără pudibonderie şi fără mistificare, hiperrealitatea poeziei lui Nicolae Avram – fotografia ei netrucată – o plasează în spaţiul literaturii de cea mai bună calitate: lucidă, economă, cerebrală. Fără anestezie." (Rita Chirian)

„Cu recentul Federeii, Nicolae Avram mi se impune, dintr-odată, ca un poet format şi în acelaşi timp de o marcată originalitate. Vine cu o lume a lui, translată în mod vizibil din viaţă în textul poetic, şi îşi valorifică artistic experienţele dure, construind din materialul lor pagini deliteraturizate de literatura proaspată. (…) Daca federeii sint nişte aurolaci avant la lettre, Nicolae Avram e un poet adevarat care sper să fi ieşit, de acum, la lumina recunoaşterii critice şi publice. Are forţă, expresivitate neostentativă, curaj artistic în dislocarea clişeelor ce tind să sufoce poezia şi literatura. Şi deţine, după cum s-a putut vedea, ştiinţa construcţiei unui poem şi a unui volum întreg. Acesta de faţă nu echivalează cu strîngerea la un loc a unor texte disparate, eventual reuşite, ci are o miză de proiect coerent şi de ansamblu servit prin fiecare piesă.” (Daniel Cristea–Enache)

„Întrebarea dacă poezia poate fi realistă s-a pus de câte ori s-a ivit câte un poet mai aproape de tragicul cotidian decât de frăgezimile imaginarului, aşa cum ne parvin în atâtea formule lirice. Un posibil răspuns e cartea intitulată Federeii de Nicolae Avram, Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa, 2010. Deşi deplin format şi fără stângăciile pe care alţii nu reuşesc să le ascundă nici după ce împlinesc o anumită vârstă şi un număr respectabil de volume, autorul e puţin cunoscut mediilor literare. Apariţiile sale de până acum: Cântece de sinucigaş (cartea I), 2000, Litanii pentru diavol, 2006 şi Cântece de sinucigaş (cartea a II-a), 2008, sunt dovada că autorul deţine o înaltă pedagogie poetică, însuşită, cum e cel mai firesc, prin lectură asiduă.(…) O carte precum Federeii de Nicolae Avram lărgeşte spaţiul fizic, dar şi pe cel spiritual-moral al poeziei contemporane, tot mai înclinată spre epos, impune un topos nou, la fel de intens şi seducător în oglinzile lui infernale ca acelea create de Ioan Es. Pop, Soviany, Ion Mureşan sau Komartin.” (Viorel Mureşan)

„Dincolo de brutalitatea limbajului şi duritatea unui mediu ( orfelinatul din România comunistă), cartea transmite o emoţie originară, de o autencitate lirică tulburătoare, izbutind să ne reamintească fisura noastră existenţială definitorie, acea Geworfenheit( stare de aruncare) de care vorbea Heidegger. Cineva care a scris o carte precum Federeii îşi are locul undeva la vârful literaturii, y compromis (dacă nu cumva îmi fac iluzii), printre scriitorii din breaslă”. (O. Nimigean)