BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC

EMINESCU

Despre Mihai Eminescu şi viata lui, cel mai frumos şi documentat a scris, printre alţii, George Călinescu, din opera căruia vom da câteva citate care îl caracterizează pe marele nostru poet.

"El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simţitor la toate ideile si sentimentele, care alcătuind tradiţia unei societăţi, sunt ca grinzile afumate ce susţin acoperişul unei case, nefiind lipsit totdeodată de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiraţie pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ [...].

Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat să exprime sufletul jalnic sau mânios al unei mulţimi în primejdie de a fi strivită de puterile îndârjite ale lumii vechi, să o învioreze cu vehemenţă şi s-o împingă înainte, arătându-i viitorul în chipul unui trecut idilic şi pe care soarta l-a aruncat într-o societate părând entuziastă de progres şi grăbită de a-i lepăda veşmintele vetuste, dar hotarâtă a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pamânt să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale."

Biografiile lui Mihai Eminescu oscilează între osanale şi critică vehementă, este fie un înger al romantismului întârziat, cântăreţ din liră sub clar de lună , fie precursor al extremismului şi cumva, prin tot felul de răsuciri abile ale logicii, responsabil pentru multe din dezastrele României.

Există în schimb foarte puţine studii serioase, bazate pe surse de arhivă care să elucideze viaţa lui Mihai Eminescu. De cele mai multe ori avem parte de interpretări ale interpretărilor, nu scăpăm niciodată de referirile la opera sa poetică într-o bibliografie care se îngroaşă de la an la an – mărturie a importanţei acestui nume pentru cultura românească. Înjurat sau adulat, Eminescu încă reprezintă un punct de reper, pe care îl cunoaştem foarte puţin. Activitatea politică a lui Mihai Eminescu este cunoscută mai mult prin intermediul articolelor publicate de el în ziarul „Timpul”, însă se ştiu puţine detalii cu privire la acţiunile sale. (George Damian)

În presa anilor 1870 – 1889, Eminescu a scris articole care parcă ar fi fost scrise azi, marele poet fiind actual ca şi Caragiale. De exemplu: "De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5