Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul

Astăzi îl prăznuim pe ultimul dintre prooroci, Înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Prooroci. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, sfânta Elisabeta, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfântă Maica Domnului, venită în vizită la verişoara ei (Luca 1, 39-54). La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf. Evrei 11, 38), s-a retras în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele (aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti). Regăsind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hrănea cu lăcuste conservate în miere sălbatică, şi îşi ţinea în contemplare mintea netulburată de grijile acestei lumi.

În anul 15 al domniei cezarului Tiberiu (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, s-a dus în regiunea Iordanului, pentru a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa îngerească. El îi boteza în apele Iordanului în semn de curăţire de păcatele lor, şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul, el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocăinţă, decât să se laude că sunt fiii lui Avraam. Reluând cuvintele proorocului Isaia, el le spunea :

Un glas strigă: "În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".

(Isaia 40, 3-5).

Pentru că poporul se întreba dacă nu cumva era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spune: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt".

Curăţenia sa şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari încât a fost socotit vrednic, nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al cărui Înainte-mergător a fost să fie, ci chiar să Îl boteze în Iordan ("ca să se plinească dreptatea") şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi cu acest prilej (de acest moment facem pomenire la Teofanie, 6 ianuarie).

Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu şi le considera pe toate ale acestei lumi ca fără valoare faţă de Legea dumnezeiască, a cărei desăvârşită întruchipare era viaţa sa. De aceea nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip, pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea. Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu : "Nu îţi este îngăduit să ai ca soţie pe femeia fratelui tău". De aceea Irodiada nutrea o ură puternică împotriva lui Ioan şi voia să îl omoare; era însa împiedicată de Irod, care îl proteja pe Ioan, ca bărbat drept şi sfânt, dar mai ales pentru că se temea de popor, care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. În cele din urmă Irodiada cea perfidă îşi atinse scopul şi făcu astfel încât Profetul sa fie dus la închisoare în fortăreaţa din Macheronte. Când fu aniversarea zilei de naştere a regelui, în apropierea Paştilor, acesta invită pe notabilii regatului său la un mare ospăţ, în timpul căruia toţi se dedară îmbuibării şi beţiei. Salomeea dansa cu voluptate în faţa mesenilor acestui banchet al slavei deşarte, şi ea plăcu privirii desfrânate a tatălui său care îi jura sa îi dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul său. La sfatul mamei sale, tânăra ceru sa îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simţi încurcat, dar din cauza jurământului său, şi pentru a nu-şi pierde onoarea în faţa invitaţilor, se decise să îl omoare pe Cel Drept. Sentinţa fu pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în închisoare şi îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăţ care adresa în tăcere reproşul său faţă de slăbiciunea criminală a regelui. Salomeea prezintă mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, şi bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproşuri va tăcea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului veniră să îi ia trupul şi merseră să îl îngroape în Sevastia apoi se duseră să îl înştiinţeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaştele Sfântului Înaintemergător fură regăsite în mod miraculos, pentru a răspândi harul asupra credincioşilor care li se închină.

Acest act sângeros pare să fi fost îngăduit de Dumnezeu pentru că, după ce a fost Înaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăţia morţilor şi să meargă să înştiinţeze pe morţii cei drepţi de speranţa în Mântuire, venirea apropiată a lui Mesia care trebuia să spargă, prin Cruce, porţile şi închizătorile Iadului.

Prin viaţa precum şi prin moartea sa, Înaintemergătorul rămâne de asemenea pentru toţi Creştinii un Profet şi un stăpânitor al vieţii spirituale. Prin comportamentul său ireproşabil, el îi învaţă să lupte până la moarte împotriva păcatului, nu numai pentru respectul dreptăţii şi ascultarea Legii lui Dumnezeu dar şi pentru a înainta în virtute şi curăţia inimii. Orice conştiinţă cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănă, deci, cu Înaintemergătorul şi croieşte "căile Domnului" în sufletul care se căieşte, pentru a-i da cunoaşterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).