Printr-o rezoluţie, PSD B-N îl susţine pe Mircea Geoană la şefia PSD
-
View the full image
Radu Moldovan
Totul pare să fie ,,extraordinar” în Partidul Social Democrat. Dacă aşa a decis Comitetul Executiv Naţional, aşa rămâne: Congresul Extraordinar al partidului va avea loc în data de 20 februarie.
Vineri, la Centrul Municipal ,,George Coşbuc” din Bistriţa a avut loc Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD. Filiala judeţeană PSD B-N şi-a adunat ,,soldaţii" şi a dat drumul la analize, dezbateri şi alte acţiuni de genul ,,facem” ce trebuie, când trebuie.
În acest context, preşedintele PSD B-N, deputatul Radu Moldovan a făcut o analiză a rezultatelor obţinute la alegerile prezidenţiale de la finele anului trecut. Da, cele care au adus PSD în starea actuală de incertitudine. Cu toate acestea, dacă unii se aşteaptă la sancţiuni grave sau măsuri drastice se înşeală amarnic. Chiar şi cei care îşi doresc aplicarea de pedepse ştiu foarte bine că nu o pot face. Este greu de crezut că se vor acorda palme peste ceafă sau sancţiuni atât timp cât liderii au nevoie de voturi în cursele în care s-au înscris la nivel local şi naţional.
,,La fel ca şi dumneavoastră, am fost şi eu dezamagit şi dezorientat de rezultatul alegerilor. O mare parte din presă îmi cerea să fac un act de demnitate şi să îmi dau demisia după rezultatul alegerilor. Acest lucru nu era greu de făcut. Ar fi fost foarte simplu să fac un asemenea gest. În mod cert şi la Bistriţa, ca şi la nivel centra, vor avea loc alegeri pentru desemnarea conducerii partidului. Nu îmi voi da niciodată demisia la cererea presei, la cererea conducerii partidului. Demisia mea stă scrisă la cererea dumneavoastră, a celor care aţi tras alături de mine pentru binele acestui partid”, a spus liderul judeţean PSD Radu Moldovan.
Tot în cadrul Conferinţe Judeţene Extraordinare a PSD au fost desemnaţi cei 30 de delegaţi la Congresul din 20 februarie. De asemenea, a fost adoptată o rezoluţie privind susţinerea lui Mircea Geoană la şefia PSD.
,,Voi da un mandat delegaţiei, dar votul va fi secret. Cred că toţi cei 30 de colegi vor vota cu Mircea Geoană, pentru că şi-au făcut un prieten, Mircea Geoană vizitând foarte des judeţul nostru”, a precizat Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Victor Ponta a câştigat şefia PSD: Putem redeveni principala putere politică
- Cristian Diaconescu pleacă din PSD şi se alătură grupului independenţilor
- Geoană: Nu plec din PSD. Îmi pun mandatul de preşedinte al Senatului la dispoziţia partidului
- Radu Moldovan a ratat funcţia de,,vice” al PSD cu 321 de voturi
- Din 1 februarie, încep alegerile interne la PSD
Adaugă comentariu nou