1 DECEMBRIE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 2009

Preacucernici părinţi, Domnilor deputaţi,

Domnilor ofiţeri şi subofiţeri,

D-le vicepreş. al Cons. Jud.,

D-le subprefect,

D-le primar al comunei Vultureni,

Doamnelor şi domnilor consilieri locali şi judeţeni,

Dragi veterani de război,

Dragi copii şi stimaţi dascăli,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi participanţi,

Ziua de 1 Decembrie a fiecărui an constituie pentru noi toţi, în afara sentimentului naţional şi patriotic pe care ni-l generează, o zi de bilanţ, de analiză a propriilor fapte, în faţa conştiinţei noastre, dar mai ales a înaintaşilor noştri.

Această aniversare este deosebită de altele, este singura de acest fel şi aşa va rămâne în memoria noastră şi a generaţiilor viitoare. Ea a fost repusă în drepturi de Revoluţia din 1989, drept ziua care consfinţeşte împlinirea idealurilor de dreptate, libertate şi unitate a poporului român.

La 1 Decembrie 1918, în inima străveche a Transilvaniei, la Alba Iulia, s-a împlinit un act naţional legitim, dar şi decisiv pentru destinul modern al României.

Poporul român şi-a apărat întotdeauna teritoriul definit prin străbuna vatră de locuire, fiind unitar prin locul de plămădire, prin limba pe care o vorbea, prin aceleaşi obiceiuri, aceeaşi cultură, aceeaşi credinţă, aceleaşi simţăminte. Aşezat în calea tuturor răutăţilor, poporul român a trebuit să facă faţă nenumăratelor vicisitudini şi adversităţi ale timpului, în faţa cărora însă, n-a îngenuncheat.

La înfăptuirea Marelui Act de la 1 Decembrie 1918 au participat activ şi românii din această parte a Transilvaniei, care vedeau prin izbăvirea lor de asuprirea la care au fost supuşi decenii şi secole de-a rândul, precum şi făurirea unei vieţi mai bune, într-o ţară mare şi puternică, într-un stat modern.

Participarea românilor de pe Valea Someşului la acest mare act istoric era pregătită aici de evoluţiile şi evenimentele premergătoare acestuia: de contactul pe care l-au avut foştii grăniceri, în cei o sută de ani de existenţă a institutelor militare, cu o civilizaţie europeană superioară, de beneficiile pe care le-au cunoscut în planul afirmării sentimentului şi conştiinţei naţionale, în cei 14 ani câta fiinţat Districtul Românesc Autonom al Năsăudului (1862-1876), iar după aceea, de cultivarea permanentă, prin şcolile româneşti din Năsăud şi celelalte comune grănicereşti, a sentimentului naţional.

Jurământul înaintaşilor noştri, depus înainte de plecarea spre Alba-Iulia la Marea Unire, de a „apăra cinstea, demnitatea şi interesul bine priceput al naţiunii române până la cea din urmă răsuflare”, s-a materializat peste timp, când istoria noastră naţională avea să fie reinterpretată în funcţie de momentul 1918.

Regele Ferdinand I a fost Întregitorul de ţară, sub sceptrul căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 – cel mai important act din istoria poporului român, devenind primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare, al ţăranilor şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român.

În 1914, când Ferdinand a urcat la tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi, iar în anul 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile - cultural, politic, economic – un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

Doamnelor şi domnilor, să ne cinstim valorile, istoria şi neamul, să clădim în jurul valorilor fundamentale care ne definesc identitatea şi ne asigură continuitatea, ca stat şi naţiune.

Fie ca momentul de astăzi, „1Decembrie 2009 – Ziua Naţională a României”, să ne umple sufletul de bucurie, aceeaşi bucurie care a cuprins întregul popor român la sfârşitul anului 1918. Un soare nou a răsărit atunci în iarna aceea aspră, pe orizontul vieţii sufleteşti a înaintaşilor noştri şi ei nu găseau cuvinte îndeajuns să-şi arate mulţumirea şi fericirea.

Doamnelor şi domnilor, onorată asistenţă, Dumnezeu să ne ocrotească pe noi, pe copiii noştri, pe toţi cei dragi nouă, întreaga Ţară Românească şi pe toţi românii, de pretutindeni!

„La mulţi ani!”