În plină derulare proiectele educaţionale
Sunt în plină desfăşurare proiectele educaţionale derulate în cadrul unor parteneriate şcolare cu unităţi de învăţământ similare din ţară. Şcoala Generală “Mihai Eminescu” Năsăud, după ce anul şcolar trecut a avut un proiect cu şcoli din Moldova şi Bucovina, în acest an, împreună cu Şcoala Generală “Tiberiu Morariu” Salva are în derulare parteneriate cu şcoli din judeţele Cluj, Maramureş şi Prahova.
Proiectele educaţionale de parteneriat au ca temă “Să protejăm natura – opera lui Dumnezeu”, urmând să fie materializate până la începutul lunii iunie 2009, având drept scop principal “popularizarea valorilor culturale din zonele fiecărei şcoli, descoperirea unor valori spirituale şi ecologice care stau la baza fiinţei umane şi, mai ales, conştientizarea elevilor pentru respectarea naturii ca un partener de viaţă” – ne-a spus prof. Ştefan Radu Kovacs – director educativ, iniţiatorul proiectului (Şc.Gen. “Mihai Eminescu”).
Avizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi inspectoratele şcolare judeţene, parteneriatele au ca obiective concrete: elevii să cunoască importanţa relaţiilor dintre om şi societate; identificarea de modalităţi moderne de propagare a dragostei pentru natură; analiza conştientă a legăturii indestructibilă între respectul faţă de Dumnezeu şi cel faţă de natură; să desfăşoare natura ca sursă a existenţei umane; să găsească remedii pentru refacerea echilibrului ecologic; să participe la acţiuni de împădurire; să ecologizeze spaţiile din jurul unor mănăstiri etc.
Pentru realizarea proiectelor în aceste zile se derulează acţiuni de vizite şi activităţi educaţionale în folosul copiilor: spectacole, excursii, expoziţii de pictură sau desen pe temă, vizite la case memoriale, vizită la Închisoarea-muzeu Sighetul Marmaţiei, vizionări de soft educaţional, materiale promoţionale (afişe, pliante, ecusoane, alte materiale de popularizare), reviste, întâlniri cu părinţii etc.
Şcoala Generală “Iacob şi Ioachim Mureşanu” Rebrişoara în acest sens, face o excursie în Maramureş, joi, 6 noiembrie, după cum ne informează prof. Vasile Rusu – directorul educativ, unul din iniţiatorii grantului şcolar.
Adaugă comentariu nou