PREOTIMEA SI REALIZAREA STATULUI ROMAN UNITAR

In timpul Primului Razboi Mondial (1916-1918), in vechea Romanie au slujit in armata 300 de preoti militari, cativa dintre ei au murit pe campurile de lupta. In Transilvania si Banat, peste 130 de preoti au fost aruncati in inchisorile habsburgice din Cluj, Targu Mures, Odorhei, Timisoara, Seghedin, Vat, unii fara judecata, dar cei mai multi condamnati la ani indelungati de inchisoare, acuzati de « spionaj in favoarea Romaniei » ori « tradare de patrie ».

Alti peste 200 de preoti, unii cu familiile, considerati « periculosi » pentru statul austro-ungar, au fost deportati in judetul Sopron, regiunea cea mai indepartata a Ungariei de vest, sau in alte parti. Peste o suta de preoti, mai ales din partile Sibiului, Fagarasului si Brasovului, au fost nevoiti sa se refugieze in vechea Romanie. Multi dintre ei au murit in inchisoare, in deportare si in refugiu, ori curand dupa eliberare, din cauza suferintelor indurate. Opt preoti au fost ucisi in iarna anilor 1918-1919, de ostasi maghiari bolsevizati in perioada de destramare a Imperiului Austro-Ungar.

Unii slujitori ai Bisericii romanesti din Transilvania au contribuit efectiv la realizarea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, cum a fost Vasile Lucaciu din Sisesti, langa Baia Mare, caruia Guvernul Romaniei i-a incredintat diferite misiuni politice in Statele Unite, Franta si Italia. Nenumarati slujitori ai Bisericii au fost prezenti la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, unii fiind delegati oficiali.

Doi ierarhi au fost copresedinti ai Adunarii ,Ioan Papp de la Arad si Dimitrie Radu de la Oradea, alti doi au facut parte din delegatia trimisa la Bucuresti, pentru a prezenta actul unirii Transilvaniei cu Romania, Miron Cristea de la Caransebes si Iuliu Hossu de la Gherla.

Preotimea romaneasca a fost alaturi de poporul nostru in momentele de rascruce din istoria sa, sprijinand realizarea ideaurilor de dreptate sociala, independenta si unitate nationala.