Cei cinci oameni destoinici din zona Becleanului care au fost la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918!

       Anul 1918 a adus ROMÂNIEI cea mai mare realizare din întreaga sa istorie modernă, UNIREA politică a tuturor românilor care a fost favorizată de doi factori externi: afirmarea principiului autodeterminării popoarelor și conjunctura internațională la sfârșitul primului război mondial-prăbușirea celor patru mari imperii- otoman, țarist, austro-ungar și german.

     In condițiile desfășurării războiului, Organele reprezentative ale Basarabiei- Sfatul Tării, (27 martie/9 aprilie 1918), Bucovinei- Congresul General (15/28 noiembrie1918)și Transilvaniei- Marea Adunare Națională (18 noiembrie/1decembrie1918), au hotărât democratic UNIREA acestor teritorii cu ROMÂNIA.

    Se știe, Transilvania era sub stăpânirea Austro-Ungariei, înfrângerea monarhiei era evidentă; lupta pentru UNIRE a fost condusă de Partidul Național Român, apoi se constituie, în octombrie 1918, Consiliul Național Român Central ce preia administrația teritoriilor românești; pe plan local puterea era exercitată de Consiliile naționale românești, iar ordinea publică era asigurată de gărzile românești.

    În lunile premergătoare Marii Uniri, cercurile electorale transilvănene decid lista cu persoanele ce urmează să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. La 27 noiembrie 1918, Adunarea Cercului electoral Beclean hotărăște lista persoanelor ce vor participa la amintita Adunare; Acestea sunt: OCTAVIAN PAVELEA- advocat Beclean, VASILE CHENDREAN- proprietar Beclean, TEODOR PAȘCU-medic Cheuchiș, ELIE IUGA-pr.gr.cath.,Arcalia, IULIU SONEA, pr.gr.cath.,Cociu; din nefericire nu deținem mărturii ale acestor oameni destoinici ce au fost părtași la cel mai frumos eveniment al istoriei noastre; 1228 de delegați, și peste 100.000 de oameni au fost martorii unui eveniment epocal, înfăptuirea MARII UNIRI- Rezoluția Unirii decreta UNIREA TRANSILVANIEI cu ROMÂNIA (art.1).

   Printre personalitățile marcante care și-au adus contribuția la realizarea ROMÂNIEI MARI, merită să amintim: PANTELIMON HALIPA, ION INCULEȚ(Basarabia), IANCU FLONDOR, IOAN NISTOR(Bucovina), GH. POP de BĂSEȘTI, IULIU MANIU, VASILE GOLDIȘ, IULIU HOSU-episcop gr.cat, MIRON CRISTEA-episcop ort (Transilvania) și mulți alții.

    La 2 decembrie s-au format Marele Sfat Național, compus din 250 de persoane, cu rol legislativ și Consiliul Dirigent, compus din 15 persoane, cu rol executiv; cele două aveau menirea de a conduce provincia până la unirea ei deplină cu România.

   Actul de la 1 Decembrie 1918 a fost recunoscut și de minoritățile din provincie, iar pe plan internațional a fost recunoscut la 4 Iunie 1920 prin Tratatul de la Trianon. Înfăptuită pe câmpurile de luptă ale primului război mondial și sancționată de marile adunări populare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, MAREA UNIRE a fost recunoscută pe plan internațional prin tratatele incheiate în cadrul Congresului de pace Paris-Versailles din 1919-1920.

Sursă: Beclean pe Someș, căruia îi mulțumesc.

PS: Am păstrat scrisul vremii, conform documentului.

 

 

                                                                         LIVIU CONEA

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5