Ioan Oltean: PDL va încerca să reîntregească salariile bugetarilor

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă va încerca să-şi respecte angajamentul luat faţă de bugetari, şi anume „reîntregirea salariilor”, temă lansată de preşedintele Traian Băsescu.
Oltean s-a arătat nemulţumit de „reacţia virulentă, distructivă” a Opoziţiei şi a presei care susţine Opoziţia care au criticat o astfel de măsură, considerând-o populistă.
„Evident că Partidul Democrat Liberal va încerca să-şi realizeze acest deziderat, acest angajament faţă de bugetari şi să sperăm că şi în lunile următoare condiţiile economice din România vor avea un drum pozitiv, pentru că sperăm ca în primăvara aceasta să fie conturate toate condiţiile care să permită reaşezarea salariilor. Este o greutate pe care o ducem în spate noi cei de la Putere şi sperăm ca în această primăvară, în această vară să putem să reîntregim salariile bugetarilor”, a explicat Ioan Oltean, adăugând că majorarea salariilor bugetarilor nu reprezintă o măsură populistă.
În ceea ce priveşte resursele financiare, Guvernul va trebui să identifice resursele pentru „reaşezarea” salariilor celor din sistemul bugetar, iar faptul că aceste majorări salariale vin chiar în preambulul alegerilor locale este „norocul” beneficiarilor. Lămuriri pe acest subiect a dat ex-ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, care a menţionat că în 2011 s-a înregistrat o creştere cu 11% a sumelor contribuţiilor la asigurările sociale, care trebuie coroborată şi cu creşterea PIB de 2,5%. Adică, bani ar fi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5