Poezia sentimentelor

Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, ne oferă, prin volumul „Sentimentele lucrurilor”, apărut la Editura Limes, întâlnirea cu poemele descifrate prin lacrima autorului: „Lacrima poeziei avea două feţe/…/ Care e lacrima mea/ Care e lacrima ta/ Şi care e lacrima poeziei”. Sentimentele sunt însufleţite prin trecerea lor, pas cu pas, prin sufletul poetei pătrunde spre nemurire. Descoperim un adevărat paradis: „Miros ca un copac întreg/ Ca o grădină” secvenţele accentuând trăirile de la cald la rece, de la alb la negru, astfel încât formele căpătate sunt precum într-o piesă de teatru: „Când cade cortina/ Sufletele se înalţă la cer/ Atât de grele şi, totuşi, se ridică/ Dumnezeul scenei”. Poetul este precum un ghid care arată cărarea omului: „Casă înfiptă adânc în pământ, la mijlocul unui dâmb”.
Cea mai pregnantă temă este a dragostei, descoperită sub toate paletele de culoare: „Îţi ştiu ochii/ Cândva i-am mai văzut/ Dar niciodată n-au fost/ Atât de adânci/ ca azi/ Fântâni ale sufletului”. Asemuindu-se cu un copac, „Prin care cântă vântul”, poeta ia drumul literelor, astfel încât suntem părtaşi la sacralitatea cuvântului: „Dacă lumea aceasta/ A pornit dintr-un Cuvânt/ Noi de ce suntem tăcere/ În timp ce păsările cântă/ Şi izvoarele susură/ Pentru ele ce a fost la început?”
Cartea este ca o scrisoare a inimii pusă în palma cititorilor: „Eu nu voi mai avea niciun manuscris /Pe care să-l descopere posteritatea/ M-am grăbit să-ţi trimit tot, cititorule/ De parcă mâine n-ai mai fi/ Şi n-aş mai fi”. Elena M. Cîmpan este unul dintre scriitorii harnici care-şi adună scrierile în cărţi, dăruindu-le mai apoi, precum o rază venită după o ploaie de vară cititorilor: „Plouă/ Plouă şi stropii nu ajung pe pământ/ Se opresc de parcă ar fi/ Un cuvânt nerostit până la capăt. Atunci când „Fiecare păcat stă/ Pe o latură de cruce”, prin cuvinte, omul este salvat astfel încât sentimentele lucrurilor devin şi ele eternitate: „Ce uşor dispar marginile fiinţei/ Şi devin drum, apă, zăpadă, cer”. Precum o pasăre a zilei, autoarea, sorbind „Ultima gură de cafea/ De la masa poeţilor”, scrie un nou cântec pentru ca mai apoi, ascultând la fereastra iernii cuvântul lin, să descopere poemul vremii.
O poezie în care descoperim glasul unui poet care şi-a creat un nume, Elena M. Cîmpan.