Jurnal de scriitor

Călătoria efectuată de Societatea Scriitorilor Bistriţeni timp de trei săptămâni prin Europa s-a concretizat într-un jurnal. Preşedintele SS B, Elena M. Cîmpan, ne introduce, prin intermediul "eseului de turist", în lumea bulgarilor, a grecilor, italienilor, austriecilor şi maghiarilor văzută într-un „Jurnal reflexiv” apărut la Editura Karuna. Deşi e convinsă că „plecatul din matcă e o amăgire”, scriitoarea ajunge să descopere lucruri nemaiîntâlnite „în sus spre cer”, dar „şi pe orizontală”. Cartea debutează cu descrierea drumului Bucureşti - Sofia, linia albă a asfaltului fiind comparată de autoare cu „un fir narativ de poveste”. Propoziţiile scurte nu fac decât să înteţească sentimentele vii, tulburi, la fel ca Dunărea care leagă suflete. La fel ca jurnalistul, Elena M. Cîmpan se află în permanentă simbioză cu jurnalul ei în care notează gânduri fugare venite pe măsură ce sutele de kilometri se adaugă la bordul autocarului. Colegii de călătorie sunt comparaţi cu „membrii unei academii de jos” care „îşi apără condeiul ca pe o proprietate”. „Plouă ca o evanghelie bogată în sensuri” în Grecia, în care naratorul se vede ca „un burete” care se îmbibă de ţările calde. Adică, un om care încearcă să adune toate frumuseţile, credinţele şi datinile din călătorie pentru a ni le reda mai apoi nouă, cititorilor.

De aceeaşi părere cu autoarea am fost şi eu la vizitarea Meteorei. Văzând celebrele stânci nu ai cum să nu te întrebi „de ce este atât de prăpăstioasă apropierea de Dumnezeu?”. Pentru omul care ştie că credinţa înseamnă pioşenie „Meteora a fost ca un rău”. Scriitoarei îi este „ciudă pe oamenii care se apropie prea mult de cele sfinte… şi le urâţesc faţa clară, senină, civilizându-le chipurile”. Adică, nu se poate ca într-un loc în care vrei să fi doar tu cu Dumnezeu să primeze comerţul în dauna celor sfinte. Atena vine ca „o aglomerare de valuri”, vizita fiind însoţită de atâta „apă de ploaie, că parcă suntem şi noi o mare”. Prin Pompei, spre Napoli apare „plictiseala de turist”, accentuată mai târziu când se observă „războiul contra românilor” prin primirea unei „cazări mizerabile”. Personajul real este uimit de ceea ce vede, însă trebuie să rămână pe loc şi să se împace cu „dezavantajele unei culegeri de texte … fără unitate de idei, de ideal”. Adică, grupul cere şi anumite sacrificii.

Piaţa San Petro, balconul de unde cuvântă Papa, Bazilica, Veneţia, râul Tigru, balconul lui Romeo şi Julieta sunt bine conturate prin intermediul slovei din carte. „Laguna mănâncă pământul. Adriatica surâde în amurg… Viena valsează de-o parte şi alta a Dunării”, aşa vede lumea scriitoarea. Poate că turistul invadat de frumuseţe este un pic nedrept când spune: „cred că România este eşec, neşansă”, în timp ce „Italia e pictură. Grecia e zeiţă…”. Iar despre Ungaria completează: „o ţară în care nu ştiu să vorbesc e un prilej de tristeţe”. Jurnalul este presărat cu scrisori de dragoste adresate sufletului pereche care a rămas acasă în „mânia - Ro” şi care va „gusta” din civilizaţia europeană prin intermediul jurnalului scris în cele trei săptămâni.

Trăire, visare şi revelaţie sunt cuvintele expresive pentru jurnalul care ne confirmă, încă o dată, după cum însăşi autoarea afirmă „că orice călătorie se prelungeşte în tainele unei cărţi”. O carte care se înscrie cu succes în rândul jurnalelor de călătorie. Elena M. Câmpan prin condeiul ei, aduce lumea la noi acasă, la noi în bibliotecă.

Menuţ Maximinian