Preot Ioan Ţolca: Consider că preotul trebuie să aibă întotdeauna întinsă mâna aproapelui

Rep.: - Părintele Ioan Ţolca este în ceas aniversar. În numele cititorilor noştri, vă dorim mulţi ani cu sănătate pentru a putea păstori credincioşii. Dorim, împreună cu dumneavoastră, să conturăm un portret pornind de acasă…
Ioan Ţolca: - În primul rând vă mulţumesc pentru urări. Acasă pentru mine este localitatea Dumbrăviţa, acolo unde trăiesc şi acum părinţii. Am o soră la Cluj, iar eu sunt stabilit la Bistriţa, unde trăiesc momente de spiritualitate împreună cu credincioşii care mi-au fost daţi spre păstorire.
Rep.: - În lumea satului credinţa şi tradiţia sunt stâlpii de apărare ai identităţii naţionale.
I.Ţ.: - Aşa este, acolo, la sat, se pun bazele credinţei, întâi în familie, apoi în Sfânta Biserică, unde duminică de duminică credincioşii îşi pleacă genunchii spre mulţumire Celui de Sus. Să nu uităm de lumea satului, pentru că dacă nu ai o istorie nu ai un viitor. Îmi amintesc cu drag de copilărie, de şcoala generală şi de profesorii buni care au ştiut să ne pună în mână creionul pentru a face primele liniuţe, dar, în acelaşi timp, au ştiut să ne facă să fim oameni între oameni.
Rep.: - Scriitorul Cornel Cotuţiu spunea că la Dumbrăviţa, din piatră seacă, au ieşit foarte mulţi intelectuali.
I.Ţ.: - Aşa este. Am făcut un calcul, într-o seară, cred că nu este casă în care să nu fie un intelectual. Ţăranii de aici au ştiut să-şi îndrepte copiii spre şcoală pentru că respectă zicala „Dacă ai carte, ai parte”. Cu sacrificii au dorit ca urmaşii lor să fie oameni importanţi. Aşa se face că din sătucul nostru sunt foarte mulţi preoţi, profesori, avocaţi, ingineri etc.
Rep.: - După absolvirea Şcolii Generale din Dumbrăviţa pentru ce liceu aţi optat?
I.Ţ.: - Treapta I am făcut-o la Liceul Industrial nr. 1 Bistriţa, astăzi „Grigore Moisil” şi treapta a II-a la Liceul Industrial Beclean. După liceu am făcut stagiul militar la Unitatea de Vânători Roşu din Vatra Dornei. Doresc să le spun celor care consideră că armata nu este importantă că, personal, am învăţat aici ce înseamnă umilinţa în sensul bun al cuvântului. Am învăţat ce înseamnă să asculţi de superiori. Îmi aduc aminte că mă deplasam într-o aplicaţie, la Floreni, încărcaţi cu armamentul 11 km pe jos. Am rezistat cu toţii, însă m-a impresionat ajutorul pe care l-am acordat unul celuilalt. Atunci m-am gândit să ajut semenii, să le întind o mână, ceea ce am făcut mai târziu prin chemarea la preoţie. Revoluţia m-a găsit detaşat la Borşa, după ce am trecut şi pe la Vânătorii de Munte din Bistriţa.
Rep.: - După armată, care a fost următorul pas pe care l-aţi făcut?
I.Ţ.: - Am fost profesor la Şcoala Generală Sita. Când am intrat în cancelarie, în prima zi de şcoală, m-am întâlnit cu d-nul Moldovan, o persoană aspră dar şi foarte bună. Eram foarte mulţi tineri. Am fost profesor de sport. Mi-a prins bine faptul că în liceu am făcut handbal de performanţă la Club Sportiv Şcolar, cu domnul profesor Suciu Petru. Am ajuns la Sita, în prima de şcoală, şi eram obişnuit să primesc informaţie iar în momentul respectiv trebuia să redau. M-am descurcat bine şi am amintiri dragi legate de acea perioadă. După un an ca profesor, am dat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică „Sfântul Ioan Evanghelistul”. De mic am avut această chemare, în familia mea, fratele dinspre tată fiind preot la Dej, iar sora mamei preoteasă. Bunicul a fost făt la biserica din Dumbrăviţa şi a lucrat cu cinci preoţi, începând cu părintele Şerban, care este acum în Corabia. Ni se spunea „de-a fătului”. El a fost cel care m-a dus pentru prima dată la biserică, în strană. Când am început facultatea, în 1991, eram 80 de studenţi şi am terminat 29. Mulţi colegi s-au pierdut pe drum din cauza învăţăturii şi a comportamentului. Am avut parte de aceeaşi disciplină ca şi în armată, nu puteam merge în oraş mai mult de două ore pe săptămână, însoţiţi de un coleg. Timpul era alocat pentru cursuri, meditaţii, programe spirituale.
Rep.: - După terminarea facultăţii aţi venit preot la Bistriţa.
I.Ţ.: - Aşa este, însă întâi m-am căsătorit cu Cristurean Crina, de loc tot din Dumbrăviţa, actualmente director adjunct la Şcoala Incluzivă nr. 2 Bistriţa, pe data de 13 mai 1995. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi copii – Ionuţ, elev în clasa a X-a la „Liviu Rebreanu” şi Denisa, care anul acesta are examenul de testare naţională şi optează pentru acelaşi liceu. Am fost hirotonit diacon într-o zi de Rusalii, la Cluj, în Piaţa Mihai Corvin, iar preot în filigoria din parcul municipal Bistriţa de către Î.P.S. George. Biserica Greco-Catolică a avut o ruptură de 40 de ani, astfel încât nu era generaţie de mijloc, eu fiind prima promoţie de după Revoluţie. Am fost delegat la Bistriţa să slujesc la Casa de Cultură, alături de preoţii în vârstă. A fost o perioadă dificilă în care a trebuit să am grijă şi de parohiile din Visuia, Ţăgşor, Unirea, Şintereag, Şieu Odorhei, Fântânele, Herina. Săvârşeam şi două liturghii în aceeaşi duminică pentru a duce pe Cristos în mijlocul credincioşilor.
Rep.: - Sunteţi cel care aţi pus piatra de temelie a Bisericii de peste Podul Budacului.
I.Ţ.: - După trei ani în care am slujit în Casa de Cultură am vrut să fac mai mult, astfel încât în anul 1998, cu eforturile credincioşilor, am pus piatra de temelie a Bisericii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. La Bistriţa mai era pornită o biserică, lângă „Măgura”, de către părintele protopop Grigore Zăgrean. Am mers din casă-n casă la toţi credincioşii, indiferent de confesiune şi le-am spus gândurile mele pentru că vreau să trăiesc în bună convieţuire cu oamenii de acolo. Am avut alături de mine oameni de mare valoare, amintind aici pe profesorul Gubesch Liviu, dr. Emil Bălan, contabilul Bulea Casius, Crăciun Silivan. A fost greu, însă pe zi ce trecea vedeam că se realizează ceva pentru biserică. Aşa cum este normal, am fost în frunte atât la descărcatul cărămizilor, cât şi la mersul în pădure. În 9 luni am terminat biserica, fiind prima biserică greco-catolică din Bistriţa, construită şi finalizată după Revoluţie, în care s-au ţinut slujbe. Mâna lui Dumnezeu a fost asupra noastră, astfel încât timp de 5 luni de zile, cât am slujit lângă fundaţie, în fostul poligon auto, deşi sâmbăta ploua, când ne pregăteam de Sfânta Liturghie, duminică, era vreme bună. Dumnezeu şi-a revărsat harul asupra noastră pe 16 iulie 2000, la sfinţire, când a fost o ploaie torenţială.
Rep.: - Sunteţi un preot foarte apropiat de latura socială, ajutând semenii, indiferent de confesiune.
I.Ţ.: - Ne-am aplecat spre latura socială împreună cu credincioşii care m-au sprijinit în toate demersurile, ştiind faptul că înainte de toate am pus în faţă biserica. Aşa a luat fiinţă Asociaţia Vera Caritas, în cadrul căreia fiinţează cantina socială „Samarineanul milostiv”. 15 persoane iau zi de zi masa aici, începând din anul 2010. Am avut, de-a lungul timpului, colaborare bună cu Primăria municipiului Bistriţa şi Fundaţia Inocenţi Bistriţa, coordonatorul asociaţiei fiind Emanoil Suciu, absolvent al Facultăţii de Teologie, secţia Asistenţă Socială. Consider că preotul trebuie să aibă întotdeauna întinsă mâna aproapelui. De asemenea, am apropiat şi tinerii de noi prin orele de adoraţie, orele de cateheză, atelierele de creaţie, dar şi excursii prin care să-şi cunoască ţara. Îmi cunosc pe fiecare credincios în parte, îi ştiu necazurile şi bucuriile, mă rog pentru sufletul lor. Sunt mulţumit şi bucuros că în fiecare duminică biserica noastră este plină.
Rep.: - Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă doresc mulţi ani binecuvântaţi alături de credincioşi.