Incantatio

Împărăteşte ninge la mijloc de fevrar
Cu roi de viscolite stele albe, ca-ntr-o
Poveste ce-am pierdut-o mai demult,
Pe ale lumii încâlcite şi hrentuite drumri.
Preasfinte Doamne, singurul bogat din Univers,
De-unde ai atâţia fulgi ca lumea-ntinsă s-o îmbraci
În strălucit veşmânt cum regii şi bogaţii n-au?
Filosofic, perdele de argint se aştern până
Spre codrii care dorm cu sforăit uşor;
Din nordice cămări, vântoase fluierând
Golesc grăbite averea rece din poclaturi,
Nu cumva să rămână zăpezi în toi de vară.
S-au moleşit cu toatelea-n grădină:
Chiparoşi, blânzi trandafiri, glicine şi petunii.
Mai dormiţi, dormiţi de-acuma până ce curând,
Se va-nălţa pe bolţi biruitor al vieţii voastre
Domn, Slăvitul, Sfântul Soare.
prof. Vasile Găurean