Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): Dacă impuneam candidaţi comuni la alegerile locale, USL mai avea 12 primari
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat în cadrul Conferinţei de alegeri a PSD BN că zestrea de aleşi locali a USL în judeţ era mai mare dacă nu se alegea calea democratică în desemnarea candidaţilor şi se impunea un candidat comun al uniunii.
„Cu mici excepţii, organizaţiile noastre locale au acceptat această formulă de colaborare şi candidaturile comune. (...) Au fost şi repercursiuni negative, evidenţiate la alegerile locale din iunie 2012. Ca o paranteză, după o statistică simplă, cum s-a întâmplat în alte judeţe, dacă impuneam de la nivelul conducerii judeţene candidaturi comune, USL avea 12 primari în plus în Bistriţa-Năsăud. Noi am ales varianta democratică, dar am văzut că nu funcţionează întotdeauna foarte bine. Am ales cea mai bună soluţie, dar am învăţat ceva”, le-a spus liderul PSD BN celor prezenţi la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.
Totuşi, remarca Radu Moldovan, 2012 a fost un an electoral de succes, PSD având preşedinte de CJ şi primar al municipiului de judeţ (ca nicăieri în Transilvania), plus cele trei oraşe, inclusiv fieful năsăudean al deputatului Ioan Oltean. „PSD are ca urmare a alegerilor din iunie un număr de 26 primari, 20 de viceprimari, 10 consilieri judeţeni şi 263 consilieri locali”, a adăugat acesta în darea de seamă a activităţii din ultimii 2 ani.
Moldovan a spus că procesul de formare al USL la nivelul comunităţilor locale nu a fost unul simplu, din cauza animozităţilor şi orgoliilor existente de-a lungul timpului, dar USL îşi va duce misiunea până la capăt.
„Suntem o organizaţie unică la nivel naţional, pentru că suntem singura filială care a acceptat cu sacrificii pentru bunul mers al USL şi a trimis în Parlament trei reprezentanţi ai PNL în detrimentul organizaţiei noastre. Este încă un exemplu de gest politic pentru toţi cei care spun lucruri vrute şi nevrute despre USL. Avem obligaţia faţă de cetăţenii acestei ţări, indiferent de supărări, de discuţii, să ducem acest proiect la capăt. Oamenii aşteptă foarte multe lucruri de la noi şi sunt convins că acest proiect al USL va di dus la capăt şi promisiunile făcute vor fi onorate”, a precizat acesta.
Pe tema administraţiei, misiune mai grea ca deputăţia, Radu Moldovan a explicat că fostul Consiliu Judeţean a fost o instituţie inactivă şi ineficientă şi că e greu să faci performanţă cu funcţionari care nu îşi pot plăti nici măcar cheltuielile din salariul de mizerie. Acesta s-a arătat un suporter înflăcărat al reorganizării administrative, proces care va aduce mai multe beneficii bistriţenilor.
Citiţi şi:
- USL şi-a stabilit candidaţii comuni în 47 localităţi bistriţene
- Candidaţi comuni sub sigla USL în 32 localităţi din Bistriţa-Năsăud
- În Bistriţa-Năsăud, USL joacă pe mâna PSD-ului
- Stelian Dolha: Este o lipsă de comunicare între PSD şi PNL chiar şi în judeţ. Aş trage un semnal de alarmă
- Social-democraţii bistriţeni intră în febra alegerilor interne. Vor o victorie istorică în 2016
Adaugă comentariu nou