O nouă şansă profesională pentru şomeri recalificaţi la Beclean
26 de şomeri, dintre care unii şi-au (re)găsit deja un rost pe piaţa muncii, au o nouă şansă profesională ca dulgheri-tâmplari-parchetari, după ce au susţinut luni, 26 august, examenul în măsură să le certifice pregătirea profesională urmată gratuit pe parcursul a douăzeci de săptămâni, în perioada 1 aprilie – 19 august. Evaluarea a avut loc la centrul din Beclean al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca o măsură activă de reorientare profesională, prevăzută de Legea 76/2002. În teritoriu, persoanele fără ocupaţie aflate în evidenţele instituţiilor de profil se pot adresa Agenţiei din Beclean dacă sunt interesate de o posibilă recalificare în măsură să le dea o diplomă cu care să se descurce în viaţă; cursurile se organizează fără costuri din partea beneficiarilor (şomeri indemnizaţi sau neindemnizaţi) ori de câte ori se strînge destulă lume cât să formeze o grupă. Până acum, s-au reorientat în acest fel cei care aveau să devină între timp insatalori pe sectorul apă şi gaz, operatori pe calculator, bucătari, dulgheri sau lucrători în comerţ.
Adaugă comentariu nou