Modificări pentru admiterea la liceu: media din gimnaziu va conta doar 25%
Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţământul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, redusă aşadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.
Potrivit comunicatului de presă, decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a. Acestea au relevat diferenţe notabile între mediile, mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile, mai mici, obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională.
„Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora. Această ruptură între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe”, se arată în comunicatul MEN, Bistriţa-Năsăud figurând printre judeţele unde apar aceste diferenţe.
O situaţie îngrijorătoare în opinia oficialilor guvernamentali o reprezintă şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5.
„O parte a elevilor se încadrează în sfera analfabetismului funcţional. De asemenea, abandonul şcolar este un fenomen întâlnit mai ales la trecerea de la învăţământul gimnazial la cel liceal şi este direct proporţional cu eşecul şcolar înregistrat în urma Evaluării Naţionale”, transmite Ministerul Educaţiei.
Toate unităţile de învăţământ unde diferenţele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate în mod constant. Inspectoratele şcolare vor realiza analize, punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare - învăţare. Toate informaţiile care vizează aceste modificări sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro.
Citiţi şi:
- Peste 4.500 de locuri pentru bobocii de liceu
- 9,97 cea mai mare medie de admitere la liceu, obţinută de Alex Sebastian Călbază, din Urmeniş
- Cinci ani de gimnaziu pentru elevii clasei a V-a
- Aida Crețiu de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Năsăud, cu 9,92, are prima medie din județ pentru colegiile militare și a șasea la nivel național! 12 elevi din Bistrița-Năsăud, admiși la Câmpulung Moldovenesc, Alba Iulia, Craiova și Constanța!
- Evaluarea Națională, după contestații. Ce s-a modificat în procente în judeţ!
Adaugă comentariu nou