LA MULŢI ANI MAJESTĂŢII SALE REGELE MIHAI !

Majestatea Sa Regele Mihai va împlini venerabila vârstă de 92 de ani.Dumnezeu să-i dea viaţă lungă în continuare. Iată cum a fost sărbătorită venirea Sa pe lume : naşterea unui nou principe a fost vestită în toată ţara prin salve de tun. Acest eveniment asigura întărirea dinastiei şi implicit a instituţiei monarhice. Iată cum anunţa regele Ferdinand venirea pe lume a Principelui Mihai :
Ferdinand I prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională Rege al României.La toţi de faţă şi viitori sănătate !
Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar.
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elena a României a dat naştere unui fiu, care a primit numele de Mihai.
Sunt încredinţat că întreg poporul român, care atât în clipele de bucurie ca şi în cele de griji a fost întotdeauna sprijinul Tronului şi Dinastiei, va sărbători cu însufleţire fericitul eveniment împreună cu Mine şi Familia Mea.
Dragostei poporului Meu prea iubit încredinţez pe principele nou născut.
O veche credinţă românească spune că numele pe care îl porţi îţi hotărăşte soarta,aşa cum a fost cea a sfântului din calendar al cărui nume l-a primit prin taina botezului Principele Mihai. În rândul îngerilor, Arhanghelul Mihail este un luptător, o căpetenie care, în fruntea oştilor sale l-a învins, cu sabia sa de foc şi l-a alungat din cer pe Lucifer. Numele Arhanghelului a ajuns astfel să însemne triumful binelui şi adevărului asupra forţelor răului.Pentru Majestatea Sa Regele Mihai, numele său este semnul unei lupte cu imposibilul. El a îndrăznit să realizeze mai mult decât se putea închipui, în momentul cel mai nefericit al istoriei noastre. Printr-un act temerar şi în ultimul ceas înainte de a fi prea târziu, în august 1944 a scos ţara dintr-un război pierdut şi a repus-o pe făgaşul ei constituţional şi democratic.Însă Majestatea Sa va fi nevoit în 1947 să abdice forţat şi să părăsească ţara de către comunişti.
Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol, decât Regele Mihai. El s-a născut să devină un mare rege într-o ţară a cărei dezvoltare era comparabilă cu cea a Belgiei. Dar istoria a fost potrivnică Lui şi poporului Său. Întâi a trebuit să lupte împotriva naziştilor, iar mai apoi a comuniştilor. El a fost un monarh constituţional, într-o vreme în care Europa era dominată de dictatori. Aceasta este istoria unui Rege şi a poporului Său, istorie cu mult mai dramatică decât a oricărui alt rege european din ultimul secol. Este o istorie despre eroism şi modestie, despre victorii şi înfrângeri, dar înainte de toate, este istoria Majestăţii Sale Regelui Mihai I de România.

prof. Simona Simioanca Retegan
Clubul Monarhiştilor Bistriţeni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5