Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: E clar demult, dar şi ştiinţific, recent... dovedit: Până şi merele din Rai sunt … bistriţene, doar provin şi ele, din ”Grădina Maicii Domnului” – fiind cu 15-20 la sută mai … dulci, decât cele din livezile …papistaşe!
Epigrame, poligrame şi catrene
- cu ”pârg” în …gene -
Fructul oprit
În viaţa asta prost croită,
Cu frumuseţi în evantai,
Te duc atâtea în ispită,
De nu ai cum s-ajungi în Rai!
Vasile Larco
Judecata de apoi
Pe-o pagină, de internet,
Se dă o ştire, mai tot anul:
Că-n Rai sunt locuri berechet
Şi-n Iad se depăşeşte planul.
Corneliu Costăchescu
Biblică
E trist, dar ăsta-i adevărul:
Ea l-a convins să muşte mărul,
Schimbându-i omenirii sensul!
(În rai deci s-a născut consensul!)
Florina Dinescu

Ca-n economia de piaţă
"Sfinţii Petru şi Mihai
Au deschis o crâşmă-n Rai..."
Michiduţă, mai modern,
Cabarete, în Infern.
Gheorghe Culicovschi

Doamne, ocroteşte-i pe români!
Chiar dacă nivelul de trai
E gata s-atingă Infernul,
Românii se simt ca în Rai,
Atunci când înjură guvernul.
Ica Ungureanu
Democraţia
Mulţi am primit-o cu avânt,
Crezând că-i raiul pe pământ,
Dar şi-n trecut şi peste ani
E rai, doar pentru cei cu bani!
David Boia

Reflecţie
Ca un optimist ce sunt,
Nu văd raiul pe pământ,
Dar privind cu ochii firii
Văd infernul fericirii...
Marian Popescu

Foamea
La această masă-ntinsă, parcă sunt în paradis...
Văd pe taleru-mi din faţă o naiadă ca un vis.
Să nu-mi pui în el bucate, vreau sub pleoape-n veci s-o-nchid
Foamea inimii, de-mi satur, pe cealaltă o desfid.
Petronius
Încă în paradis
Adam cânta întâiu-i cânt. Şi-i fapt notoriu;
Un altul mai dotat ca el nici nu era!
Eva-ar fi fost un excelent auditoriu,
Dar şarpele - întâiul critic - fluiera!
Marcel Breslaşu
Vis şi realitate
Visam că-s împărat pe-un colţ de rai,
Iar tu - o fată care mă iubeai...
Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,
În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna...
Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!
Pierdusem doar un fleac... Împărăţia.
hexagramă de Voltaire
Epitaf
Pe lespedea unui automobilist
Zace-aici, lipsit de grai
Şi îmbălsămat în rom,
Cel care-a ajuns în rai
După ce a fost în pom!
Iulian Tănăsescu

Celebri şi în anecdote

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606–1669) un adevărat maestru al picturii, a fost se pare şi un personaj avid, despre care se spune că accepta orice comandă bine plătită, chiar dacă munca era adesea epuizantă.
Una dintre glumele frecvente ale elevilor săi era aceea de a picta bănuţi pe podea. Rembrandt, care vedea tot mai slab, nu ezita sa se aplece şi să încerce să ia de pe podea bănuţii, incapabil să reziste tentaţiei.
Glume, suficient de … bune, spre a le … face, ca să ai ce … drege!
- Dacă vecinii vă deranjează cu muzica până la trei dimineaţa, sunaţila uşa lor pe la cinci şispuneţi-le că v-a plăcut.
>
- Vecinul meu s-a apucat aseară, pe la unu, să bată în uşă. M-am speriat aşa de rău că mi-a scăpat bormaşinadin mână.
>
- Primesc mesaj de la o tipă: "Vino repede la mine, nu e nimeni acasă". M-am dus. Într-adevăr, nu era nimeni.
>
- Fiul meu a ajuns în spital după ce a băut o bere. Era ultima mea sticlă.
>
- Claseleprimare reprezintă de fapt o competiţie la desenşi compuneri. Între părinţi.
>
- După ce amfost înjunghiat de vreo două ori, mi-am datseama că sunt alergic la cuţit.
>
- Bărbaţiidin Europa nu pot avea mai multe soţiifiindcă legea îi protejează.
>
- Autostopiştii sunt cei mai prietenoşi oameni.Când amtrecut pe lângă ei, vreo zece mi-au făcut cumâna.
>
- O dată amfost aşa de beat,că am luat duşul în braţe şi l-am rugat să nu maiplângă.
>
- Cafeaua e ca femeia. Dacă e bună te ţine treaz toată noaptea.
>
- Unele femei îmbătrânesc ca vinul. Majoritatea ca laptele.
>
- Nu-mi placedeloc obiceiul enervant al femeilor de astinge lumina în timpul unei partide. Eu cum mai văd pringeam?
>
- După femeiletrecute de 45 de ani mai fluieră doar oala subpresiune.
>
- Un bărbatbine educat nu arprivi niciodată picioarele unei femei îmbrăcate cu fustămini. Ar întreprindeceva pentru a o determina să se aplece.
>
- Nevastă-meami-a zis că nusunt în stare de nimic. I-am replicat că sunt în starede ebrietate.
>
- Trimite-iflorisoţiei, fără să ştie de la cine sunt. Dacă nu legăseşti în vază, e clar că teînşeală.
>
- M-am apucatsă fac nişte carne marinată, dar după a douasticlă de vin am uitat ce fac în bucătărie.
>
- N-aveam ceface şi am scrisîn faţa blocului: "M-am culcat cu nevastă-ta!". Toţi se agită.

Bancurile ediţiei
- la ”tratat” prost(ata) … vâjii –
La o casa de bătrâni un văduv şi o văduvă se cunosc de multă vreme. Într-o seară, la o mică festivitate, stăteau la o masă faţăîn faţă. În timpul mesei, el o priveşte de multe ori galant şi îndrăzneşte să o întrebe:
- Vrei să fii nevasta mea?
Fără să se mai gândească mult ea răspunde:
- Da, da, vreau!
Se despart afectuos, mergând fiecare în camera sa. Dimineaţa el se trezeşte şi derutat se gândeşte: "A zis, da, sau nu?" Nu mai ştia...Agitat o sună la telefon şi după ce-i spune ce frumoasă a fost seara petrecutăîmpreună,îndrăzneşte sa o întrebe dacă a răspuns da sau nu.Cu mare bucurie ea îi răspunde:
- Da... din toata inima! Şi sunt foarte,foarte fericită că m-ai sunat, că nu mai ştiam cine m-a întrebat...

#
Un moş de 119 de ani şi nevasta de 109 de ani merg la tribunal să divorţeze.
Judecătorul: - Dar de câţi ani sunteţi căsătoriţi?
- Apoi au trecut 80 de ani, răspunde moşul.
Judecătorul: - Păi şi de câţi ani nu va mai înţelegeţi?
- Păi cam de 50 de ani, domnule judecător...
Judecătorul: - Şi atunci de ce aţi aşteptat până acum?
- Să moară copiii şi să nu sufere, răspunse moşul.
#
- Doctore, se plânge un moş de 80 de ani, deja nu mai pot să am treabă cu nevastă-mea!
- Păi, de, tataie, la vârsta matale...Da mai poţi face un singur lucru. Soluţia este să mănânci pâine multă, aşa, vreo 10 pâini pe zi.
A doua zi se duce omul la alimentara şi cere 10 pâini. Vânzătoarea întreabă uimită:
- Tataie, dar ce faci matale cu atâta pâine într-o zi? Că până mâine se întăreşte...
- Chiar??? Aşa de repede!?
#
- Domnule doctor, sunt foarte îngrijorat din cauză că mi-au slăbit puterile.
- Te referi la viaţa dumitale intimă?
- Da.
- Bine, dar la cei 70 de ani ai dumitale, e firesc să se întâmple acest lucru.
- Da, dar Nae e cu cinci ani mai bătrân decât mine şi se laudă că face dragoste cu vecina, de trei ori pe zi.
- Şi pe dumneata cine te opreşte să te lauzi?!
#
Doi moşnegi se întâlnesc după un număr mare de ani.
- Ce faci Ghiţă?
- Eu bi-bi-ne. Da-dar tu?
- Şi eu sunt bine, dar am de-a face cu prostata.
- I-io-a-ane, ce e pr-pro-sta-stata?
- Cum să-ţi explic măi Ghiţă ...Cam asta e: iourinez cum vorbeşti tu.
#
Un cuplu de bătrâni căsătoriţi de 50 de ani sunt întrebaţi:
-Cum reuşiţi ca la vârsta asta să fiţi un cuplu atât de perfect şi văînţelegeţi atât de bine?
El:
- Păi să vedeţi, secretul unei casnicii, nu e iubirea, ci regulile. Noi avem reguli peste tot, reguli pe care le respectăm de o viaţă. De exemplu la baie, folosim întotdeauna aceleaşi prosoape împreună, dar avem unul pe care scrie ”C”, de la cap şi altul pe care scrie ”F”, de la fund.
Ea:
- Ceeeeee?!!!!! Întotdeauna am crezut că C vine de la cur şi F de la faţă!
#
Discuţie între doi măcelari rămaşi singuri în prăvălie după plecarea unui bătrânel:
- Măi prietene, suntem colegi de atâta timp, furăm împreunăşi la cântar şi la ambalaj şi la dat restul, mă rog, aşa cum e specific breslei noastre, dar în fiecare săptămână vine bătrânul ăsta ponosit şi-i dai un pachet de carne, aşa pe de-a moaca. De ce?
- Omul ăsta mi-a făcut atât de mult bine, încât îi sunt îndatorat până la moarte.
- Serios? Cum aşa?? Când???
- Când aveam 20 de ani şi eram student la Politehnică, bătrânelul ăsta mi-a fost profesor. Şi dacă n-avea el grijă să mă pice la examene, cine ştie... ajungeam vreun amărât de inginer.
#
Un moşşi o babă mor în acelaşi timp şi ajung în Rai. Acolo îi întâmpină un înger care le spune:
- Voi sunteţi familia Popescu?
- Da.
- Veniţi după mine. Vedeţi vila asta mare? E a voastră.
- A noastră?
- Da.
- Vedeţi limuzina asta? E a voastră.
- A noastră?
- Da.
- Vedeţi frigiderul ăsta plin cu bunătăţi? E al vostru.
- Al nostru?
-Da.
Atunci moşul se întoarce furios către babăşi-i dă una după cap.
- De ce-ai făcut asta?
- Puteam fi aici de 10-15 ani, dar tu, nu şi nu, că aia nu am voie, ailaltă nu, să mâncăm sănătos, să trăim mult...
#
Două babe discută despre soţii lor:
- Mario, Gheorghe al meu e impotent 100%!
- Leano, Ion al meu e impotent 300%!
- Cum aşa?
- A căzut prostul pe scări şi şi-a rupt şi degetul,şi limba!
#
Un cuplu celebra 50 de ani de căsnicie. Armonia şi liniştea din familia lor erau celebre în tot orăşelul, aşa că un reporter de hotărăşte să realizeze un interviu:
-Cum se face că de 50 de ani nu v-a văzut nimeni certându-vă sau măcar, ridicând tonul unul la altul?
-Secretul este la începutul căsniciei, în luna de miere, când ne-am hotărât să o petrecem la o cabană superbă, pe creasta munţilor şi am închiriat doi măgăruşi pentru a ajunge acolo împreună cu bagajele noastre.La un moment dat, măgăruşul soţiei mele s-a împiedicat şi a căzut. Soţia mea, deşi se lovise, i-a spus animalului pe un ton calm: "Prima dată"!. Măgarul s-a ridicat şi am continuat drumul. După un timp, s-a împiedicat din nou. Soţia mea i-a spus, cu aceeaşi voce egală: "A doua oară"! Ne-am continuat călătoria, măgarul s-a împiedicat a treia oară. Atunci soţia mea a scos un revolver şi a împuşcat măgarul în cap. Am făcut criză de isterie. I-am spus că e nebună să procedeze aşa de crud cu bietul animal, că trebuie să consulte un psihiatru. Soţia mea s-a întors către mine, m-a privit în ochi şi mi-a spus calm:
- Prima dată!.
- A fost prima şi ultima dată când ne-am certat...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5