Ştefan Veşcari: Poveste de Crăciun din lada cu amintiri

O ladă cu amintiri aşezată undeva în podul casei, într-un loc unde copil fiind mă ascundeam şi mă jucam. O ladă pe care o şterg de praf, o deschid cu o emoţie fantastică, din care aş vrea să apar eu, copilul de altă dată aşteptând Crăciunul.
O, Doamne, cum a trecut vremea! Timpul ăsta care ne biciue pe toţi.
Sărbătoarea Crăciunului aşteptată atât de mult după un post lung cu fasole şi cartofi, de cei mici mari şi bătrâni. Parcă şi natura se pregătea pentru sărbătoare. Cum trecea Sf.Niculaie, cum număram zilele rămase până la Crăciun. Aşteptam să ningă, să fie sărbătorile albe, curate.
Dădeam jos din podul casei pluguşorul de anul trecut, îl studiam să văd ce-i lipseşte, o roată crăpată sau ceva nelalocul lui. Bradul îl împodobeau surorile mele cu hârtie creponată, nuci, mere, biscuiţi şi steluţe cumpărate de la magazinul din sat.
Aşteptam să ningă, număram zilele porcului din coteţ câte i-au mai rămas. Tata cu treburile lui, mama cu curăţenia casei. Văruia, schimba aşternutul din paturi cu paie de ovăz noi. Erau mai moi. Datoria mea era să aduc paie de la colectiv. Numai acolo găseam. Tata era cu lemnele de foc să ne ajungă până după sărbători. Era o ruşine să nu ai lemne de sărbatori sau să tai în zi de sărbătoare.
Sosirea Crăciunului, tăierea porcului cu câteva zile înainte de ajun, era un ceremonial întreg, de la pregătitul paielor, adusul slatinii (la noi se foloseşte de sute de ani slatina, având fântana la margina satului) sau măcinatul piperului cu maşina părintelui Ioan, fie-i ţărâna uşoară. Stau acum şi mă gândesc, după atâţia ani (când oare au trecut?) sărbătoarea Crăciunului e făcuta atât de mult din amintiri plăcute, nostalgice. E greu să simţim, azi, Spiritul Crăciunului cum il simţeam în copilărie. E Crăciunul, ziua în care casa e plină de miros de brad, cozonac şi de vin fiert. Este acea zi din an în care, cuprins de o oarecare nostalgie, îmi doresc să şterg anii şi să ma întorc din nou în perioada copilăriei când, cu sufletul curat, credeam că Mos Crăciun există.
Aveam părinţi pe atunci, îi am şi acum, dar altundeva... Icoana lor vie, revine ori de câte ori vine Crăciunul. Dar nu cel de azi, aş vrea să mai fie cel de altă dată.
Mirosul colacilor copţi , fumul ce se ridica de la fiecare cuptor, fiecare casă avea cuptorul ei de copt pâine, se lăsa peste sat acoperindu-l. Aşa începea Crăciunul de altă dată, Crăciunul copilăriei mele. Crăciunul încărcat de magie şi căldură. Acum, încerc să creez în jurul meu magia sărbătorii, să-i simt ca altă dată colindele, până dimineaţa pe la cântători, care se auzeau pe uliţele satului, luminile nestinse toată noaptea aşteptând colindători.
Trei păstori, Ce vedere minunată, Leru-i ler şi leru-i ler, Dumnezeu miroase a cer...
Da, încă mă emoţionez la auzul lor. Poate sunt mai nostalgic sau poate Crăciunul de altădată era altfel. Eu înclin să cred, că atunci, oamenii erau altfel, parcă mai atenţi, mai răbdători, mai politicoşi, mai buni şi mai zâmbitori.
Şi acest praznic luminat
Noi cu drag l-am aşteptat...
.............................................................................................
Crăciun fericit, linişte şi fericire.