Vezi oferta liceelor bistriţene pentru învăţământul profesional de 3 ani!
Pentru anul şcolar 2014 - 2015, învăţământul profesional şi tehnic (ÎPT) este organizat prin Liceul tehnologic de 4 ani (IX - XII) cu trei profile - tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului - şi Învăţământ profesional cu durata de 3 ani.
Învăţământul profesional cu durata de 3 ani – reglementat prin Ordin nr. 3136 din 20 februarie 2014 - este organizat după clasa a VIII- a, cu frecvenţă, cursuri de zi, finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale.
Clasa a IX - a reprezintă pregătirea profesională de bază, cu 5 săptămâni stagii de pregătire practică; clasa a X-a şi clasa a XI - a, pregătire profesională generală și de specialitate, cu 9 săptămâni stagii de pregătire practică respectiv 10 săptămâni stagii de pregătire practică. Elevii beneficiază de susţinere financiară – prin programul de protecţie socială ”Bursa profesională” / 200 lei lunar. Elevii pot beneficia şi de susţinere financiară, stimulente şi alte forme de sprijin acordate de partenerul de practică.
Învăţământul profesional cu durata de 3 ani se organizează în unităţi de învăţământ care au încheiate contracte – cadru cu operatorii economici, acestea sunt:
1. CT Gr. Moisil Bistriţa: lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic, mecanic auto, sudor.
2. LT Forestier Bistriţa: Tâmplar, Electrician exploatare joasă tensiune
3. LT Agricol Bistriţa: Mecanic agricol
4. LT de Servicii Bistriţa: ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie; frizer - coafor – manichiurist - pedichiurist;
5. LT „H. Coandă” Beclean: Confecţioner produse textile, Instalator instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze
6. LT Agricol Beclean: Mecanic agricol
7. LT Târlişua: Sudor
8. LT Telciu: Lăcătuş mecanic prestări servicii.
9. LT „S. Haliţă” Sg. Băi: Lăcătuş mecanic prestări servicii.
10. LT „Liviu Rebreanu” Maieru: Lucrător hotelier
11. LT Lechinţa: Lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic
12. LT Feldru: Electrician exploatare joasă tensiune şi Confecţioner produse textile.
13. Colegiul Silvic Transilvania Năsăud: Pădurar, Fermier montan
14. LT ICR Căianu – Mic: mecanic auto.
Absolvenţii de învăţământ profesional cu durata de 3 ani care promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot continua studiile în clasa a XI a a învățământului liceal.
Atenţie! 22 – 23 mai 2014 secretariatele unităţilor de învăţământ gimnazial completează fişa de înscriere în ÎP de 3 ani şi o eliberează candidaților şi în
• 26 – 27 mai 2014 se face înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ care şcolarizează ÎP de 3 ani – prima etapă, urmează etapa a II a, a III a, până în 8 septembrie 2014, conform calendarului de admitere.
Aşadar fiecărui elev i se asigură şansele de continuare a studiilor în funcţie de aspiraţiile şi potenţialul individual de învăţare. Este bine ca absolvenţii învăţământului gimnazial să aleagă cea mai bună variantă pentru viitorul ce le aparţine.
Citiţi şi:
- Învățământul profesional și tehnic – opțiune pentru prezent și viitor. În atenția absolvenților de gimnaziu – clasa a VIII-a!
- Inspector școlar general Cristi Nicula: Învăţământul profesional şi tehnic, opţiune pentru prezent şi viitor
- Vezi oferta învăţământului profesional şi tehnic. Meseria, o şansă pentru viitor!
- Peste 500 de locuri disponibile în clasele de învăţământ profesional şi dual din Bistriţa-Năsăud!
- Structura ÎPT 2010-2011
Adaugă comentariu nou