Exclusivitate ! Şi ei au fost în clasa I ! Alexandru Gavrilaş, director Complexul Muzeal: Cu uniforma nou-nouţă, aşteptam în careul din curtea şcolii
Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.
Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar plin de performanţe, iar cititorilor noştri le aducem în dar câteva din gândurile personalităţilor care ne vorbesc, în premieră, despre emoţiile primei zile de şcoală.
Şcoala generală am absolvit-o în Poiana Ilvei şi din câte îmi aduc aminte, era o zi emoţionantă, eram undeva pierdut în mulţimea de copii care aşteptau la fel ca mine, de altfel, şi de părinţii noştri festivitatea de deschidere, un fel de sărbătoare la care participă aproape tot satul. Cu ghiozdanul de carton şi uniforma nou-nouţă, aşteptam în careul din curtea şcolii pe care o cunoşteam deja, grădiniţa era undeva în vecini - locul de unde ne-a fost anunţată învăţătoarea, doamna Aurica Guzu, care ne-a condus pe mine şi pe colegii mei în şcoală, iar apoi în clasa proaspăt zugrăvită, a cărei parchet mai purta urme şi miros de motorină. Pe bănci ne aşteptau, frumos rânduite, manualele deja folosite şi de colegii mai mari, iar noi trebuia să le punem coperţi şi etichete noi. Era o atmosferă puţin diferită de ceea ce se întâmplă azi în prima zi de şcoală, unde părinţii se întrec a cumpăra ghiozdane cu diferite personaje din desenele animate, însoţite de diferite accesorii cum ar fi notebook-uri, telefoane mobile, etc. dar la fel de emoţionantă cred, ca şi atunci, pentru că sufletul nostru rezonează cu ideea de şcoală, de nou, de învăţătură, de un drum în viaţă.
.................................... Citiţi ediţia print !
Adaugă comentariu nou