Sărbătoare pentru scriitorii bistriţeni. Ioan Borşa: 80 de ani nu sunt aşa de mulţi !

În cadru festiv, Cenaclul „George Coşbuc” de la Casa de Cultură a Sindicatelor l-a sărbătorit pe poetul Ioan Borşa, la împlinirea a 80 de ani. De la debutul literar în revista “Îndrumătorul cultural”-Bucureşti, 1976, până astăzi, Ioan Borşa este laureat la mai multe concursuri de poezie, dovedindu-se, în tot acest timp, fidel versului classic cu formă modernă. Cărţilor publicate, până acum, “Virtuali în infinit”, „Poezie pentru statui”, ,,Şoaptele universului”, „Zbor albastru”,,Masca de pe faţa lumii”, „Din umbra uitării”. Poezia este paşaportul creaţiei unuia dintre cei mai echilibraţi poeţi ai generaţiei ’70. Prezenţă plăcută în cenaclurile bistriţene, atent la fiecare detaliu al versurilor pe care le scoate în lume, deşi prezintă o creaţie de factură clasică ea este cât se poate de modernă prin conţinut, armonia cuvintelor regăsindu-se în formele infinite ale universului. Despre poet au vorbit Victor ştir şi Virgil Raţiu, iar apoi sărbătoritul a lecturat câteva poezii. “ De peste 40 de ani particip la acest cenaclu, pentru mine Coşbuc fiind un stejar al poeziei româneşti. Am iubit oamenii din acest cenaclu. 80 de ani nu sunt aşa de mulţi. Nici nu ştiu cum a trecut vremea” s-a confesat Ioan Borşa. Pentru aniversat, Alexandru Câţcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, a realizat o diplomă de excelenţă din partea instituţiei şi o şampanie cu chipul poetului. La sărbătoare a fost prezent şi directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, precum şi universitarul Pompei Cocean. La mulţi ani, cu sănătate şi inspiraţie în ale scrisului !

Comentarii

28/09/14 12:55

UN APEL LA SPOVEDANIE PT. D-L BORŞA

Un duşman înverşunat al ţăranilor muncitori – menţiona corepondentul Borşa Ioan – era şi ticălosul de chiabur Szekely Martin din comuna Nuşeni care în nenumărate rânduri a sabotat planul de colectări. Vipera de chiabur văzând că ţăranii muncitori îşi predau cu drag cotele de lapte către stat, a pus la cale o nouă ticăloşie. Ascunzându-şi separatorul de ales smântână şi unt sub podelele casei, ţăranii muncitori erau nevoiţi a parcurge o distanţă de peste 10 km. cu cota de lapte pentru prelucrare. Pentru fapta lui mârşavă, Comitetul executiv al Sfatului popular i-a dresat acte de dare în judecată pentru a-şi primi pedeapsa cuvenită (Rodna Muncitoare, Bistriţa, Anul I, nr. 37, p.2.)

OARE N-AR FI CAZUL MĂCAR ACUM?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5