Un Pahar, la 60 de ani, pentru Ion Mureșan ! Printre invitați: preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, fostul premier, Emil Boc, Ada Milea, Gavril Țărmure
Lumea scriitoriceasca din Cluj-Napoca a fost prezenta, în sala Auditorium Maximum a Universitatii Babes-Bolyai la evenimentul aniversar de lansare a volumului de poezie “Pahar” a lui Ion Muresan intr-o editie multilingva realizată de Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca. Cartea a fost tradusa in cinci limbi si a beneficiat de 10 ilustratii realizate de graficianul Ion Marchis. Poetul clujean a implinit pe 9 ianuarie, varsta de 60 ani.
“Fiecare discurs a fost ca un baros care m-a batut ca pe un par in pamant. La inceput mi s-a facut un pic rusine, nu stiu daca merit toate cuvintele frumoase care s-au spus despre mine. E o surpriza pentru mine sa fac 60 ani, cred ca si pentru cineva care are 65 ani sa-i spuna ca maine face 60 ani ar fi o mare surpriza. Este o victorie a prietenie, nu credeam ca se vor aduna atatia prieteni in jurul meu care sa ma ajute sa trec de noaptea asta. Va multumesc ca ati venit sa ma ajutati sa trec peste hopul acesta. Nu zic ca am 60 ani, ca dovada ca ma si mir ca am 60 ani. Poezia are o putere vindecatoare, asa cum organismul daca are o infectie el secreta anticorpi care inconjura zona infectata, la fel si o societate daca este bolnava secreta corectie, care inconjoara bolile sociale si le neutralizeaza. Poezia este importanta si pentru cei care nu o citesc, pentru ca poezia tine vie limba unui popor si contine starea de alerta si o improspateaza tot timpul”, a spus pe scena, vizibil emotionat, poetul Ion Muresan, pe scena Colegiului Academic.Poetul a povestit, cu umor, cateva dintre experientele revelatoare pe care le-a avut pana la varsta de 60 ani si a recitat o poezie.
Au stat alături de Ion Mureșan președintele Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj, criticul literar Irina PETRAŞ, primarul Emil Boc, poetul Ștefan MANASIA, criticul literar Alexandru CISTELECAN, sociologul Vasile DÂNCU, traducătorii Virgil STANCIU și Szántai JANOS, sculptorul maramureșean Ioan MARCHIŞ, eseistul și criticul Mircea MUTHU, rectorul UBB, Ioan-Aurel POP, critical literar Ion POP, editorul Gavril ŢĂRMURE, considerat cel mai influent manager cultural din România, scriitorul Alexandru VLAD şi Eugen MUREŞAN, Primarul comunei Vultureni. Gazda serii a fost directorul Editurii Eikon, Vasile George DÂNCU.
In sala a fost prezent si presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, bun prieten cu poetul Ion Muresan, soția acestuia, Eugenia Zegrean, scriitoare si ea, fiind prietenă din copilărie cu poetul, din aceeași comună Vultureni.
Evenimentul s-a incheiat cu un recital sustinut de Ada Milea si Bobo Burlăcianu, care au sustinut un concert pe versurile poeziilor lui Ion Muresan.
Ion Muresan este cetatean de onoare al comunei Vultureni, judetul Cluj, dar si al municipiului Cluj-Napoca. Este absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj (1981) si a făcut parte din gruparea revistei “Echinox”. După absolvire devine membru al cenaclului “Saeculum” din Beclean. Între anii 1981 și 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 devine redactor la revista “Tribuna” din Cluj. În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei “Verso” din Cluj. A debutat cu poezie în revista “Cutezătorii” (1968). În 2005 a fost invitat în Franța în cadrul programului “Les Belles Étrangères”.
Volumul “Pahar” a fost lansat in 6 limbi, romana, engleza (traducere Virgil Stanciu), maghiara (traducere Szántai János), italiana (traducere Danilo De Salazar), germana (traducere Ernest Wichner) si franceza (traducere Dumitru Ţepeneag).
Evenimentul a fost organizat de Universitatea “Babeş-Bolyai”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Fundaţia Culturală “Archeus” Baia Mare, Editura Şcoala Ardeleană Cluj-Napoca şi Primăria Comunei Vultureni. Fiecare participant a primit gratuit, conform buzznews.ro, cate un volum din “Pahar” la iesire.
Citiţi şi:
- Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania
- Începe cel mai mare Târg de carte din Transilvania. Cu bistriţeni
- Zilele Poeziei la Dej
- Andrei a debutat în public. Emoţii pentru tată, poetul Ioan Pintea
- De e ploaie, de-i furtună, noi mărșăluim pentru lectură!
Adaugă comentariu nou