De Ziua Forţelor Terestre militarii din garnizoana Prundu Bârgăului, binecuvântaţi de Mitropolitul Andrei

Militarii din garnizoana Prundu Bârgăului sărbătoresc astăzi  Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă.

         În cadrul manifestărilor desfăşurate cu ocazia Zilei Forţelor Terestre, Batalionul 817 Artilerie “PETRU RAREŞ” organizează, la Monumentul Eroilor  din centrul localităţii Prundu Bârgăului, ceremonia militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, dedicată acestei aniversări.

 Începând cu ora 10.00., la Biserica de garnizoană a Batalionului 817 Artilerie “PETRU RAREŞ”, va fi oficiată Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului Bisericii Militare “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtător de Biruinţă” de către Î.P.S. Andrei Andreicuţ, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Sălajului şi Maramureşului, împreună cu un sobor de preoţi.

„Manifestările prilejuite cu ocazia acestui eveniment, vor continua cu prezentarea tehnicii, echipamentului şi armamentului expus în cadrul Zilei Porţilor Deschise, de asemenea va fi prezentat un exerciţiu de mânuire a armamentului (DRILL TEAM) de către un pluton din Batalionul 812 Infanterie “Bistriţa” şi se vor încheia cu un concert de fanfară susţinut de Muzica Militară a garnizoanei Bistriţa pe platoul unităţii”, informează lt.col. Florin Apăfăian, Ofiţer cu informarea şi relaţiile publice la U.M. 01331 Bistriţa.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5