Gabriela Szabo: Mă bucură rezultatele unor atleți la care se vede progresul față de anul trecut
Rezultatele unor atleți români, la care este evident progresul față de anul trecut, sunt îmbucurătoare în perspectiva competițiilor care urmează pe plan mondial, a declarat sâmbătă ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, la finalul Campionatelor Internaționale de atletism ale României organizate la Pitești.
"Este o competiție extrem de importantă pentru atletismul românesc, mai ales că este o ediție aniversară. (...) Pe mine, ca fostă atletă și astăzi ca ministru al Tineretului și Sportului, nu poate decât să mă bucure o astfel de competiție și vin de fiecare dată cu drag în mijlocul oamenilor la care țin foarte mult. Mă bucură rezultatele unor atleți, la care se vede cu ochiul liber progresul față de anul trecut. Îi felicit pe toți cei care au concurat frumos, s-au autodepășit și sunt convinsă că la viitoarele competiții internaționale vor obține calificarea la Jocurile Olimpice", a declarat Szabo.
În opinia sa, atleții români vor avea o misiune extrem de dificilă, în contextul rezultate foarte bune care se înregistrează în acest an pe plan internațional.
"Este un an extrem de complicat, este un an preolimpic, este o ediție de Campionat Mondial și îmi doresc foarte tare ca sportivii noștri să intre în finale și chiar să câștige medalii. Dar având în vedere contextul internațional, va fi o competiție dură. (...) Eu acum vin de Shanghai, unde am fost invitată la o ediție de Diamond League, iar rezultatele pe plan internațional sunt uriașe. Se aleargă într-un ritm greu de imaginat (...) și pot să spun că Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro vor fi extrem de grele pentru toți atleții", a mai spus Gabriela Szabo.
Cea de-a 60-a ediție a Campionatelor Internaționale de Atletism ale României s-a desfășurat sâmbătă pe stadionul "Nicolae Dobrin'' din Pitești, competiția având premii totale de 21.500 de euro.
La întreceri au participat 146 de sportivi din 17 țări, alături de tricolori participând atleți din Armenia, Belarus, Bosnia-Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Israel, Italia, Jamaica, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, SUA și Ucraina.
Citiţi şi:
- Gabriela Szabo: Eu nu cred că banul generează marea performanţă. Performanţa generează bani
- Membrii Guvernului sunt alături de Gabriela Szabo și îi transmit condoleanțe în urma decesului tatălui acesteia
- Recorduri personale pentru sportivii bistriţeni, la Campionatele Internaţionale de Atletism ale României
- Gabriela Szabo: Pe viitor, îmi doresc ca această competiţie să adune la start chiar nume din străinătate
- Aproape 1300 de participanţi la Crosul „Gabriela Szabo”. Poate şi un viitor campion olimpic
Adaugă comentariu nou