Sărbătoare la Livezile: Rangul de iconom stavrofor pentru părintele Stelian Părăscan, iar pentru ctitorul principal al bisericii, Adrian Pomană, „Crucea Transilvană” din partea Mitropolitului Andrei
Lucrările de reabilitare a bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia bistrițeană Livezile au fost binecuvântate în Duminica a VI -a după Rusalii de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Slujba a început la ora 9 și un sfert și a continuat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfinția sa pe o scenă amplasată în curtea bisericii, înconjurat de un sobor de 20 de preoți și diaconi. La slujbă au fost prezenți sute de credincioși, autorități locale și județene, cărora, în cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit le-a vorbit despre faptul că păcatul este sursa suferinței:.
Părintele paroh, ridicat la rangul de iconom stavrofor
Biserica din parohia Livezile, protopopiatul Bistrița, are o vechime de peste 70 de ani și a necesitat reparații capitale în exterior.
„În ultimii doi ani s-au executat lucrări de reparații începând de la acoperiș. Aici s-a înlocuit, mai întâi, lemnul după care s-a schimbat tabla cu alta nouă. În același timp s-au făcut reparații la tencuiala exterioară a bisericii”, a spus părintele paroh Stelian Părăscan.
Pentru activitatea depusă, atât pe plan administrativ cât și duhovnicesc, la finalul Liturghiei, Mitropolitul Clujului l-a ridicat pe părintele paroh la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, ctitorul principal al locașului de cult, Adrian Pomană, pentru sprijinul dat Bisericii şi comunităţii, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie oferită de Mitropolia Clujului.
Alături de comunitate şi primarul Traian Simionca, la eveniment au fost prezenţi prefectul Ioan Țintean, vicepreședintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna, deputatul Stelian Dolha.
Parohia Livezile, o istorie de mai bine de o sută de ani
Parohia Livezile s-a înfiinţat în anul 1909, la acea dată cu denumirea de Iad, pentru cele aproximativ cincizeci de familii de români. Prima biserică din lemn a fost adusă din parohia Susenii Bârgăului. După construirea bisericii din zid, cea veche a fost mutată în filia Dumbrava, în anul 1995.
Construcția noii bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a avut loc între anii 1936-1944 și a fost târnosită de vrednicul de pomenire Nicolae Colan, fostul episcop al Clujului. Biserica a fost resfinţită în anul 1997 de actualul Arhiepiscop de Alba Iulia, Înaltpreasfințitul Irineu, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Citiţi şi:
- „Crucea Transilvană”, acordată primarului Sorin Mititean, la Chintelnic, de Mitropolitul Andrei
- Mitropolitul Andrei a resfinţit Biserica Ortodoxă Livezile. Senatorul Ioan Simionca a primit Crucea Transilvană
- Biserica din Domnești, resfințită de Mitropolitul Andrei. Crucea Transilvană pentru primarul Horea Petruț, distincţii pentru preoţi: Lucian Blaga-iconom stavrofor, Cristian Marțian-Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni, Nicolae Feier-Ordinul Sfântul Pahomie
- Biserica din Cormaia, târnosită de Mitropolitul Andrei. Preoţii Petru Zinveliu şi Florin Moldovan, ridicaţi la gradul iconom stravrofor! Crucea Transilvană pentru ctitorul Paraschiva Siminic, Ordinul „Mihai Vodă” pentru primarul Cătălin Bota
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat comunitatea din Cepari, la slujba de resfințire a Bisericii „Buna Vestire”, monument istoric, din 1407. Parohul Ionuț Motofelea- hirotesit iconom stavrofor, primarul Dumitru Bălăjan- „Crucea Transilvană”
Adaugă comentariu nou